următorul mesaj »

[simona_02]

Memoria Ethnologica nr. 18 - 19 ianuarie -iunie 2006 (An VI)
Colecþia prof. IZABELLA KR1ZSANOSZKI

Obiceiuri legate de naºtere la românii ºi italienii meridionali

De Martino remarcã o serie de practici legate de cãsãtorie, în general, ºi de noaptea nunþii, în special. Astfel, mirii nu trebuie sã-ºi introducã mâinile în agheasmatar; se poate întâmpla ca operatorii magici sã dizolve în apã pulbere vrãjitã, pentru a împiedica desfãºurarea normalã a actului sexual. Patul nupþial nu trebuie privit de nimeni, decât de socri, care îl ºi pregãtesc, ascunzând sub pernã obiecte magice (foarfece, sare, boabe de grâu, etc). S. FI. Marian noteazã obiceiul mirilor de a se privi prin salbã, „ca sã facã copii frumoºi". Patul e aºternut de nunã. Sub pat se pun câþiva mãrãcini, simboluri ale greutãþilor vieþii, iar în cãmarã diferite unelte agricole (sapã, furcã, topor, coasã) ºi casnice (furcã, fus), ca tinerii sã-ºi aducã aminte ºi în acele clipe fericite de munca ce-i aºteaptã. Dorinþa de a avea copii e generalã ºi în Chioar, cu toate cã s-au semnalat cazuri (rare) în care diferite practici se fãceau tocmai pentru a întârzia sau chiar a împiedica sarcina. Copiii, încã înainte de a se naºte, sunt expuºi anumitor riscuri, care pot fi anulate sau atenuate mãcar prin diferite practici magice. Existã o serie de acte pe care femeia însãrcinatã trebuie sã nu le facã. în Italia, pentru ca sã nu nascã copilul cu cordonul ombilical strâns în jurul gâtului, viitoarea mamã nu are voie sã treacã sub cãpãstru sau sã þinã un scul de lânã în jurul gâtului. Pentru a naºte uºor, se descoase puþin haina mamei sau aºternutul ei. Riscul apare unde ºi când nici nu e prevãzut; de exemplu, când femeia însãrcinatã se roagã

în bisericã în faþa icoanei Maicii
Domnului, ea trebuie sã murmure urmãtoarea formulã: „Frumoasã ca tine, dar din came ºi oase ºi cuvânt ca ºi mine". Existã ºi la români o serie de credinþe legate de aceastã stare binecuvântatã. Ca o femeie însãrcinatã sã facã lesne, de câte ori mãturã ia gunoiul în poalã ºi-1 aruncã zicând: „Cum arunc gunoiul acesta de iute, aºa sã ºi fac de lesne!". Femeia care va culege surcele în poalã va avea copil cu pete pe corp, iar dacã surcelele sunt ieºite din rindea, copilul va avea pãrul creþ. Ea nu are voie sã dea nimãnui apã, pentru cã nu va putea naºte pânã ce acela nu-i va da apã de bãut din pumni. Nu e bine sã mãnânce poame îngemãnate, cãci va face copii gemeni; nici sã guste din mãr rupt, cã face copilul cu semn. Nu trebuie sã se uite lung la oamenii sluþi, orbi, ºchiopi-pentru a nu i se transmite copilului aceste însuºiri. Nu i se permite sã treacã peste o funie, cã face copilul cu „buricul pe dupã grumaz". Interdicþiile superstiþioase (desigur mult mai numeroase) sunt cunoscute ºi în satele chiorene. Notãm doar faptul cã grija pentru o naºtere uºoarã se manifestã încã în ceremonialul nupþial. Astfel, în Preluca Veche, înainte ca mireasa sã plece la cununie, i se strecoarã dupã gât, sub hainã, seminþe de in, spunând:"Aºa sã nascã de uºor cum alunecã seminþele de in."
O serie de preocupãri magice se referã la ghicirea sexului copilului. Astfel, în comunitãþile tradiþionale din sudul Italiei, femeia însãrcinatã e întrebatã, neaºteptat, de ce are mâinile murdare; daca ea se va uita mai întâi la palme, copilul va fi de sex femeiesc, ºi invers. Sau, într-o oalã se pune la fiert un anumit tip de macaroane, fãcute în casã ºi se observã felul în care se dispun acestea în apã clocotitã: vertical (bãiat) sau orizontal (fatã). Românii cred cã femeia care poartã mai greu va naºte bãiat, care poartã mai uºor va naºte fatã. în Chioar, însemnãtate deosebitã în acest sens are visul: dacã femeia viseazã cocoº va avea bãiat, daca viseazã gãinã va avea fatã. Nou nãscutul e predispus, de asemenea, unor riscuri; mai târziu, apariþia dinþilor, creºterea unghiilor ºi a pãrului, înþãrcarea, prima sa ieºire din casã, constituie tot atâtea momente de trecere de la o condiþie la alta, comportând, deci, instabiltate, nesiguranþã, lipsã de imunitate la eventualele acþiuni maligne direcþionate împotriva sa. Astfel, la italienii meridionali, copilul va fi salutat de vizitatori cu formula: „Sã creºti în numele Sf. Martin!"(sfãntul abundenþei ºi al vigorii)- pentru a-l proteja de incontrolabile impulsuri invidioase ºi în acelaºi timp pentru a o asigura pe mamã de corectitudinea intenþiilor: prima baie va fi efectuatã în apã cãlduþã amestecatã cu vin, sau chiar în vin. La români, moaºa toarnã deasupra copilului apã rece, ca sã fie „nesimþitor ºi târziu la frig". în unele locuri se pune un fir roºu la uºã, pentru a preîntâmpina deochiul (rit de apãrare). în prima ciupã se pun obiecte ce diferã de la sat la sat: ban de argint, busuioc, pâine, zahãr, bujor, lapte, agheasmã, etc.) în ceea ce priveºte zona Chioar remarcãm importanþa deosebitã a „moaºei de coºarcã" - cea care îndeplineºte toate actele rituale cerute de tradiþie. Nu numai copilul are nevoie de protecþie, dar ºi mama acestuia. Cel mai adesea pericolul vizeazã laptele matern. Credinþa în raportul placentã-lapte este foarte rãspânditã în Lucania. Placenta e cufundatã de mai multe ori într-o apã curgãtoare, în acelaºi timp pronunþându-se de trei ori o anumitã formulã, în vederea asigurãrii abundenþei laptelui. Laptele poate fi furat prin diverse modalitãþi, voluntar sau involuntar (de ex. prin ºtergerea gurii copilului, murdarã de lapte, cu o batistã a unei vizitatoare). Privirea invidioasã, chiar de naturã eroticã, poate seca laptele. Mai mult, existã posibilitatea ca pisica sau câinele, mâncând întâmplãtor din farfuria mamei, aceasta sã piardã laptele. Dupã credinþa poporului român, în primele ºase sãptãmâni nu e bine sã ºadã cineva pe patul copilului sau pe aºternutul mamei sale, ca acesteia sã nu i se ia laptele. Din acelaºi motiv, lehuza nu va da cu mâna sa nici un lucru din casã, nici nu va trece peste apã. în toate cazurile de pierdere a laptelui, în ambele societãþi tradiþionale se recurge la puterea descântecelor, murmurate concomitent cu îndeplinirea anumitor acte magice. De Martino atrage atenþia asupra unui obicei foarte interesant, a cãrui funcþie este protejarea copilului de forþele malefice. Este vorba de „sãculeþele magice", de formã dreptunghiularã, confecþionate din stofã ºi asociate de þãrani placentei, mai exact reprezentând o continuare a acesteia. Sãculeþul se aºazã la gâtul copilului sau se prinde cu un ac de hãinuþele sale, fiind „botezat" odatã cu el. Sãculeþul „botezat" al primului nãscut are virtuþi particulare, fiind transmisibil celorlalþi fraþi. Conþinutul sãu poate varia de la o comunitate la alta: boabe de grâu, sare, piper, bucãþi de ostie (toate în numãr determinat, de obicei trei), un fir de pãr al unui câine negru, figurine de sfinþi, o bucãþicã de panglicã, cruciuliþe de paie, etc. Natura acestor obiecte nu e determinatã definitiv. De exemplu, în perioada dentiþiei se adaugã dinþi de vulpe. Sãculeþele nu se poartã doar în copilãrie, ci în toate momentele importante din viaþa individului. Din pãcate, de Martino nu detaliazã acest aspect. Noteazã doar: " conþinutul acestor sãculeþe magice e întotdeauna determinat de asociaþii tradiþionale particulare, care se amestecã cu temelesincretismului pãgân-catolic. Aºa, de exemplu, e clarã conexiunea între panglicã ºi posibililtatea de a lega (împiedicarea mersului prin magia nodurilor)... Caracterul deosebit, simbolic, al acestei panglici este dat de condiþia pe care o împlicã obþinerea ei. Panglica trebuie sã fie „nemãsuratã", în sensul cã i se cere vânzãtorului sã taie o bucatã fãrã a o mãsura. O variantã a „sãculeþului magic" poate fi peticul de pânzã nouã pe care, în Banat, moaºa îl leagã într-un capãt al faºei copilului. Aceasta conþine un ban de argint, tãmâie, sare, usturoi - obiecte ce apãrã pruncul de Mama-Pãdurii ºi de Moºul Codrului. Valoare de talisman putem atribui ºi „cãmeºei" cu care se naºte, ce-i drept foarte rar, copilul. Românii din Macedonia cred cã ea are puteri miraculoase, apãrând viaþa purtãtorului ei. în unele sate chiorene, placenta e socotitã bunã de leac, mai ales pentru bube. De Martino observã, pe bunã dreptate, cã momentele esenþiale ale vieþii individului sunt momente de crizã ce pun în evidenþã labilitatea fiinþei sale. In acest context, magia are funcþie protectivã: practicile magice ocrotesc individul de tot ceea ce înseamnã Negativ sau, dacã „rãul" s-a produs, pot mãcar atenua efectele acestuia, ajutându-l pe individ sã depãºeascã criza provocatã de manifestãrile Negativului ºi sã-ºi regãseascã echilibrul pierdut. Analizând structura obiceiurilor legate de naºtere, la români ºi la italienii meridionali, constatãm similaritatea secvenþelor componente. Acþiunile care însoþesc naºterea - început biologic ºi social - au, în ambele societãþi tradiþionale, acelaºi obiectiv, aceeaºi funcþie: asigurarea atmosferei optime unui început de viaþã, unei înregistrãri perfecte în destinul pãmântesc. Lucrarea noastrã a vrut sã fie o posibilã exemplificare a teoriei enunþate încã în 1909 de Arnoid van Gennep despre recurenþa unei structuri de rit într-un numãr infinit de situaþii.
http://www.cultura-traditionala.ro/?act=memoria_ethnologica/nr_18/art_16

[alex s.]

parca dadeau si ursitoarele pe la nasteri candva ..

[simona_02]

despre ursitoare ºi rolul lor la români, a se vedea topicul despre botezul creºtin ortodox

[eccellentesuperdeluxe]

Nu stiu daca exista ceva la voi,iar noi in puglia avem obiceiul de a gasi un nas,pentru noul copil, ca sa-i taie el prima data unghiile.
Prim urmare,in sudul Italiei,mai precis in Puglia avem doi nasi: unul la botezul in biserica,si faimosul nas al unghiilor.
Spre exemplu eu il cunosc pe nasul surorii tatalui meu,acela care i-a taiat prima data unghiile cind era mica. 

[alex s.]

Spre exemplu eu il cunosc pe nasul surorii tatalui meu,acela care i-a taiat prima data unghiile cind era mica. 

che cul'...toti nasii sunt manichiuristi la voi?
la noi sunt frizeri, ca se taie motzu'
 

[zamolxis]

CREDINÞI ªJ OBICEIURI STRÃVECHI CU CARACTER ETNOHEVICAL
La sate, atunci când se îmbolnãvea un copil mic care încã nu putea vorbi, în scop diagnostic femeile bãtrâne aveau obiceiul sã spargã un ou proaspãt cãruia îi scoteau gãlbenuºul ºi îl purtau pe tot trupul copilului, pentru a aflã unde îl junghie. Unde se spãrgea' gãlbenuºul acolo era junghiul. Dacã nu se spãrgea nicãieri, însemna cã nu are junghi1.
Când un bolnav era suspect cã suferã de dalac (antrax), doftoroaiele luau o broascã vie ºi o lipeau de bubã. Dacã broasca murea, se adeverea cã bolnavul are dalac1. (Dalacul este luat de om de la animalele domestice - cai, vaci, oi - ºi se manifestã printr-o umflãturã sau o bubã de culoare închisã care se înegreºte apoi precum cãrbunele, de unde ºi numele popular de buba neagra Când cineva din casã este bolnav, în nordul Carpaþilor (în Bucovina) se adunã mai multe rãmurele de Lemnul Domnului (Artemisia abrotanum) ºi se pun într-o oalã cu apã, la foc foarte mic (focul sã mocneascã). Dacã pânã a doua zi apa se face roºie, bolnavul va muri, dacã însã va fi albã, înseamnã cã va trãi1.
Tot când este cineva grav bolnav, pentru a ºti dacã va trãi sau nu, se iau 9 pãhãrele de apã ºi se pun într-un vas sã stea pânã a doua zi în casa bolnavului. în ziua urmãtoare se mãsoarã din nou. Dacã a crescut apa, cu un pãhãrel sau cu o jumãtate de pahar, bolnavul va trãi. Dacã însã apa a scãzut, bolnavul va muri2.
Dacã atunci când se descântã unui bolnav, persoana care descântã începe sã caºte, se adevereºte cã descântecul va fi lecuitor. Cu cât cascã mai mult, cu atât leacul este mai sigur.[4]
Pentru femeia ai cãrei copii suferã de Muma-Pãdurii (adicã tresar din somn, þipã ºi plâng noaptea, fãrã sã adoarmã) sau cãreia îi mor copiii, se confecþioneazã o amuletã, numitã în popor baier. Astfel, într-o cârpã scoasã din spatele cãmãºii se leagã urmãtoarele ingrediente: tãmâie, piper, silitrã, pucioasã, sare, "ºarpe" din testiculele armãsarilor (în testiculele armãsarilor ar exista un asemenea "ºarpe" pe care îl cunosc cei ce castreazã armãsarii3), cãpãþânã de ºarpe tãiatã cu un ban de argint, broascã gãsitã în gura ºarpelui, buruieni de "lipiturã" sau de "muma-pãdurii", pãr luat din ceafa femeii cãreia i se face baierul (amuleta), patru case de pãianjen, culese din patru colþuri opuse ale casei, o aºchie din pragul de jos al uºii de la camera de culcare ºi nouã boabe de grâu. [4]
Baierul desemneazã în primul rând aþa sau cureluºa cu care se prinde, se leagã, se închide, sau de care se agaþã ceva. Cãmãºile tradiþionale româneºti au la guler douã baiere ca încuietori. Prin extensie, baierul se leagã ºi la gât (în special la al copiilor), oferindu-le o protecþie magicã împotriva deochiului sau ajutând la vindecarea unor boli. Aceste baiere profilactice sunt confecþionate dintr-o împletiturã subþire de fire de lânã, descântate, ºi se pot pune la gâtul copiilor pentru a-ºi redobândi sãnãtatea1.
La data de 1 Martie toate româncele tinere, fetele ºi copiii îºi legau la încheietura mâinii sau îºi atârnau la gât un bãnuþ de aur sau de argint legat cu un ºnuruleþ confecþionat dintr-un fir alb ºi unul roºu de mãtase sau de bumbac (este probabil cã la început se confecþiona din lânã). Acest baier (amuletã) se numeºte mãrþiºor, trebuie sã fie dãruit de cineva ºi se poartã pentru a feri de boli în tot cursul anului (mai ales însã de bolile primãverii). Mãrþiºorul trebuie purtat pânã ce purtãtorul acestuia vede primul pom înflorit din anul acela. Atunci el ia bãnuþul ºi îl depune pe ramurile pomului înflorit cu gândul ca el însuºi sã fie frumos, înflorit ºi mândru precum acesta (se alege de obicei un pom de porumbel, Prunus spinosa, sau de pãducel, Crataegus oxyacantha).[A)
Fierul are reputaþia universalã cã alungã duhurile necurate ºi demonii bolilor. Dacã o româncã se chinuie mult la naºtere "din cauza duhurilor rele" (care îi provoacã dureri) i se pune sub aºternut un topor, un cuþit sau orice alt obiect de metal, care va micºora durerile ºi va grãbi naºterea2. Când un om este pe moarte ºi "nu îºi poate da sufletul", ca ºi atunci când se chinuie o femeie sã nascã, un bãrbat ocoleºte casa cu toporul în mânã, ameninþând duhurile rele, sau împlântã douã topoare în cruciº în vreun stâlp al cerdacului, într-o grindã sau în prag1.
Copilului mic, de regulã când este înfãºat întâia oarã, i se pun în faºã bucãþele de fier, toporaºe mici ori ciocãnele de metal (artizanale)2.
Copilul nou-nãscut este în mod deosebit victima duhurilor rele care îl pot îmbolnãvi, îl pot schilodi sau îl pot chiar ucide. De aceea, pânã nu împlineºte ºase sãptãmâni de viaþã, mai ales dacã nu a fost încã botezat, când este lãsat singur în casã copilului i se pune la cap, în albie sau în leagãn, o bucãþicã de fier, un cuþit, o pereche de foarfeci, cleºtele de la sobã sau vãtraiul. în unele pãrþi atunci când îºi lasã copii mici singuri, tãrãncile înfig în pragul uºii un cuþit.[4]
în Oltenia, înainte de a îmbrãcã copilul cu o cãmãºuþã sau cu o hainã nouã, mama trece prin hainã sau prin cãmãºuþã un ban de argint, pe care îl bagã prin guler, prin mâneci, pentru a fi ferit de vrãji ºi de fãcãturi, pentru a fi sãnãtos ºi norocos3.
Sarea este consideratã, ca ºi metalele, o armã împotriva duhurilor rele. Pentru a apãra copiii de rele ºi de duhurile vrãjmaºe li se pune sare în scãldãtoare4. Când îþi trimite cineva duhuri rele, pe necuratul, sã te necãjeascã noaptea prin somn, trebuie sã presari pragurile cu sare sfinþitã, cãci nu se mai pot apropia. Sarea mai trebuie purtatã în încãlþãri, ca sã nu se prindã farmecele de cel ce o poartã. Noaptea este bine ca sarea sã stea pe fereastrã, cãci dormi bine ºi nu se poate apropia nici un rãu. Când descânþi cuiva de o boalã ºi este ºi un copil mic în casã, trebuie sã presari copilului pe cap sare ori cenuºã, ca sã nu se prindã boala de el1.
Ca sã fie feriþi de dureri de ºale în cursul anului, oamenii se încing, în ziua de Sânziene (24 Iunie), cu o tulpinã de Cicoare2. [4]
Dupã datinile românilor din Bucovina, Staphylea pinnata (Clocotiºul sau Nucuºoara) este un lemn sfânt. Cine îl poartã nu se teme de nimic cãci nu se mai poate apropia de el nici un duh vrãjmaº. Femeile poartã la gât nuci de Clocotiº, înºirate ca mãrgele, ca sã nu se rãtãceascã în pãdure3.
La fel, Aconitum napellus, Omagul, deºi foarte otrãvitor, este considerat "curat" ºi folositor, cãci de casele unde este cultivat omagul nu se apropie duhurile sau strigoaicele. Cine îl poartã la cap sau la brâu este ferit de Iele.
Spre a fi feriþi de febra tifoidã þãranii poartã asupra lor Leuºtean sau Usturoi, iar pentru a fi feriþi de friguri poartã la brâu Pelin. Pelinul mai este purtat la guler ºi pentru a fi feriþi de Rusalii.[4]
Cea mai eficientã armã împotriva duhurilor rele ºi a stri-goaicelor este Usturoiul sau mirosul lui. înainte de Noaptea Strigoilor (noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie), tocurile ºi balamalele ferestrelor ºi uºilor se ung cu Usturoi. Se ung cu Usturoi ºi uºile grajdurilor ca sã alunge strigoaicele ce vin sã ia mana vacilor. Pentru a fi feriþi de friguri, þãranii leagã la încheietura mâinii o aþã roºie de care este atârnat un cãþel de Usturoi, sau se leagã o cârpã în care se pune niºte Usturoi pisat.
în ziua Duminicii Rusaliilor, mamele leagã copilelor lor Usturoi la grumaz sau îl pun la tãlpi, pentru ca, trecând Frumoasele {Rusaliile, Ielele), sã nu li se întâmple nimic.[4J
Broasca este adeseori întrebuinþatã ca leac. Deoarece se crede cã ea absoarbe rãutatea din corpul omenesc, se recomandã bolnavilor de friguri sã poarte timp de trei zile o broascã la gât1.
Plantele sunt considerate de þãranul român fiinþe vii care aud, vãd, simt, suferã, au suflet.
Astfel, în virtutea acestei credinþe, la 24 martie (în ajun de Bunavestire), omul se duce la un pom care nu pare sã vrea sã ro­deascã, îl atinge de trei ori cu tãiºul unei securi ºi îi zice: "Dacã nu rodeºti, te tai!" Pomul, înfricoºat de aceastã ameninþare, va da cu siguranþã roade în acel an2. în munþii Apuseni ai Carpaþilor, ameninþarea pomului neroditor se face astfel: "Mai mulþi copii se adunã ºi, cu clopote ºi securi în mânã, pleacã în sunetul clopotelor ºi înconjoarã de trei ori pomul neroditor. Unul dintre copii ameninþã cu securea cã-1 va tãia dacã nu va face poame, iar altul îi rãspunde: «Ba nu-1 tãia, cã mã bag chezaº cã la anul va face poame».