următorul mesaj »

[light]

Sã lãsãm sã cadã cuvintele
 - Ana Blandiana -

Sã lãsãm sã cadã cuvintele
Numai ca fructele, numai ca frunzele,
Numai cele în care moartea s-a copt.
Sã le lãsãm sã cadã
Aproape putrede,
Abia îmbrãcând în carnea lor
Osul sfânt.
Sâmburul gol desfãcut,
Ca din veºtezi nori luna,
Poate s-ar furiºa spre pãmânt...

[light]

De ce ai dat, Doamne?

-Grigore Vieru-



Copiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.
Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

[light]

Un secol grabit

-Grigore Vieru-



Prieteni, mirati-va-n graba
Cat inca zapada e alba.
Mircea Dinescu
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita umbrela,
Altul manusile. Celalalt
Usa deschisa. Celalalt
Crivatul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,

Ii curge uncropul pe cap.
Altuia necuratenia.
In magazinul de marfuri
O domnisoara isi uita norocul
Invelit in hartie de staniol.
Un chirurg uita foarfecul
In abdomenul meu.
Niste constructori
Uita neterminat drumul.
Un vanzator
Uita sa ne intoarca restul.
Ecoul uita cum sa raspunda,
Spune: hau-hau! in loc de: hei-hei!
O minciuna uita de unde vine
Si zice ca vine din rai.
Ghicitoarea uita raspunsul,
Nebunul ce-a intrebat.
Unul isi uita bucatica in gura,
Altul gura in bucatica.
Cineva are carte
Si uita ca are si parte.
Un poet uita-a se naste,
Un calau uita sa piara.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
O inima tanara uita sa bata.
Un bocanc
Uita sa-si mute pintenii
Din palma frunzei cazute.

Unul se culca
Cu pieptul pustiu,
Uitandu-si cerul afara.
Altul apuca de palos cu mana,
De-al lui ascutis,
Uitand ca-i gol.
Unul uita inceputul cantecului,
Altul niste cuvinte. Altul
Mama isi uita.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita ochii pe altul.
Altul urechea lipita de usa.
Unul uita unde se duce. Altul
De unde vine.
Gura uita de inima.
Ideea de cel care o a nascut.
Unul uita pe inima Hirosimei
O bomba atomica.
Altul uita sa iasa din pestera.
Se uita o fagaduinta,
Un juramant.
Niste flori
Uita sa mai rasara,
Niste izvoare uita sa curga.
Incotro, globule,
Atat de grabit,
Incotro atat de distrat?!

* * *
Acest tintas
E grozav
El imi reteaza lacrima
Fara ca glontele
Sa-mi atinga ochiul.
Acest tintas
E nemaipomenit
El poate dintr-o ochire
Sa-mi zboare marul
Din crestet
Fara ca glontele
Sa-mi zgarie teasta.
Acest tintas harnic
Ocheste acum
In sufletul meu
Cel fluturand ca o frunza
Pe buzele mele.

[Aleksa]

Mihai Beniuc - Ultima scrisoare

Sfârºitul a venit fãrã de veste.
Eºti fericitã? Vãd cã porþi inel.
Am înþeles. Voi trage dungã peste
Nãdãjdea inutilã. Fã la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune cã-i o formã,
Cunosc însemnãtatea ei deplin.
ªtiu, voi aveþi în viaþã altã normã,
Eu însã-n faþa normei nu mã-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodatã,
În drumul tãu mai mult nu am sã ies,
Nu-þi fac reproºuri, nu eºti vinovatã
ªi n-am sã spun cã nu m-ai înþeles.
A fost desigur numai o greºealã,
Putea sã fie mult, nimic n-a fost.
În veºnicia mea de plictisealã
Tot nu-mi închipui cã puneai un rost.
ªi totuºi, totuºi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns sã-mi deie ameþeli.
Vedeam vãzduhul fluturând de îngeri,
Luminã-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedã fiinþa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaþii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalþã
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalþã
ªi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tãu dumnezeisc aºteaptã
Sã le întinzi un zâmbet liniºtit
Spre sãrutare adorata dreaptã,
‘Nainte de-a se ºterge-n infinit.
O, de-am fi stat alãturi doar o orã,
Ai fi rãmas în auriul vis
Ca o eternã, rozã aurorã
De nenþeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
ªi nici nu ºtiu de ai sã mai citeºti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aº vrea sã fii ce nu mai eºti.
N-am sã strivesc eu visul sub picioare,
N-am sã pãtez cu vorbe ce mi-i drag.
Aº fi putut sã spun: „Eºti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie sã mã bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tãu cât hãul,
Tu vei rãmâne nufãrul de nea
Ce-l oglindeºte beat de pofte tãul,
Ce-l þine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veºnic ne-ntinatã,
Te voi iubi mereu fãrã cuvânt,
ªi lumea n-o sã ºtie niciodatã
De ce nu pot mai mult femei sã cânt.
Acolo, sub luminã de mister,
Scãldatã-n apa visurilor linã,
Vei sta iubitã ca-ntr-un colþ de cer
O stea de searã blânda ºi seninã.
ªi când viaþa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaºte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spãla eu orice patã,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenþã legãnatã,
Te vei simþi ca-n visul tãu dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sã plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tãu vreodat-o sã mã cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
ªi dac-ar fi sã nu se poatã trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aº zbate-ngrozitor în þãrna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

1937

[gurau mariana]

   
       I vostri figli


   I vostri figli non sono i vostri figli
   sono i figli delle figlie
   della forza stessa della vita
   Nascono per mezzo di voi ma non da voi.
   Dimorano con voi e tuttavia non vi appartengono.
   Potete dare loro il vostro amore
   ma non le vostre idee,perché essi hanno le loro idee.
   Potete dare una casa al loro corpo
   ma non alla loro anima,
   perché la loro anima abita nella casa dell'avvenire
   che voi non potete visitare
   nemmeno nei vostri sogni.
   Potete sforzarvi di tenere il loro passo
   ma non pretendere di renderli simili a voi,
   perché la vita non torna indietro
   ne può fermarsi a ieri.
   Voi siete l'arco dalla quale,come frecce vive
   i vostri figli sono lanciati in avanti.
   L'Arciere mira al bersaglio sul sentiero dell'infinito
   e vi tiene tesi con tutto il suo vigore
   finché le sue frecce possano andare veloci e lontane.
   Lasciatevi tendere con gioia nelle mani dell'Arciere
   poiché Egli ama in egual misura
   e le frecce che volano
   e l'arco che rimane saldo.


                      Gibran kahlil gibran

[light]

FIORE DI RISO

Carissimo...
Ti mando nell'aria
un candido fiore di riso.
Posalo sui pensieri
sugli affanni
sugli inganni.
Sulle nuove brillanti
radici.






LA LIBRERIA DEL MARE

Tutte le mie parole
portate via dal vento
cadranno in mezzo al mare.
Disperse in mezzo ai flutti,
salite e ridiscese per
nuotare.
Le leggeranno i pesci
letterati.
Le piccole conchiglie
innamorate.
La Società Anonima dei
pescicani.
Per tramare, per rimanere
a galla per mangiare,
tentando con i denti
di strappare... quelle
parole care.
Per leggere e imparare,
è tutta trasparente
aperta notte e giorno,
la Libreria del Mare.






Maria Grazia Nigi

[Cocolina]

Telefon peste moarte (Adrian Paunescu)

În lumea numelor strãine,
Mã simt, ºi eu, un strãinez,
Iau telefonul lîngã mine
ºi n-am ce numãr sã formez.

Trãiesc, fãrã speranþã, drama
Cã neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata ºi de mama,
Dar nu au numãr, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata
ºi în necunoscut mã zbat,
îi sun pe mama ºi pe tata,
Dar crucea sunã ocupat.

Au numere secrete parcã
ºi aparatul n-are ton,
Deodatã aflu ºi tresar cã
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, pãrinþi din moarte,
Cu lacrimi bine vã cuvînt,
ªi uit cã aþi plecat departe
ªi n-aveþi roaming, sub pãmînt.

Formez un numãr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ºtiu cã mort e cel ce moare
ºi nu mai vine înapoi.

ªi, vai, de-atîta timp încoace,
Vã chem ºi-n visuri, sã v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numãr desfiinþat demult.

ªi, dacã o sã þinem minte,
Probabil, cînd o fi sã mor,
Am sã vã caut în morminte,
Pe-un numãr de interior.

[avoidme]

Cine moare
Pablo Neruda
 
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
 
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii
sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
  Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile  "responsabile".
 Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
 
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
 
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
 
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect
inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si
cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
 
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare
decat simplul fapt de a respira.
 
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim
o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...
 
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in fiecare zi...

[light]

Cine moare
Pablo Neruda
 
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
 
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii
sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
  Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile  "responsabile".
 Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
 
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
 
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
 
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect
inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si
cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
 
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare
decat simplul fapt de a respira.
 
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim
o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...
 
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in fiecare zi...

Poezia este atribuita pe NEDREPT lui Neruda. Autoarea de drept se numeste Martha Medeiros, braziliana.

http://www.yourself.it/lentamente-muore-di-martha-medeiros/

Avoidme, multumim ca ne-ai reamintit de aceasta poezie, e necesar sa ne mai scuture fiinta.

Ps. Sper sa nu te supere precizarea mea, prinvind autoarea in drept.
Cu prietenie - Light - 
 

[avoidme]

nu, chiar ma bucur ca ai precizat asta, nu stiam.
Am primit-o pe mail de ceva timp si mi-am amintit cat de  mult imi placea in tinerete .

Independent insa de autorul ei, poezia e superba,nu credeti?

[light]

Independent insa de autorul ei, poezia e superba,nu credeti?

Ba da, am precizat mai sus ca este necesar sa ne scuturam fiinta din banal si monotonie. Versurile sunt superbe !
 

[light]

DOAMNE, N-AM ISPRÃVIT

-Magda Isanos


Doamne, n-am isprãvit
cîntecul pe care mi l-ai ºoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaþã ºi parã
în orice searã.

Nu pot pleca. Arborii îmi ºoptesc;
florile calea-mi aþin ºi mã opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudã ºi naivã mirare.

Oamenilor voiam sã le las
sufletul meu, drept pîine la popas,
drept pãºune, livadã ºi cer.

Tuturor acelora care nu mã cer
ºi nu mã cunosc, am vrut sã le fiu
o candelã pentru mai tîrziu.

Cãutam în iarbã ºi-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mã uitam în fîntînã ºi-n iaz,
ºi-ascultam — îndelung — sub brazi...

Atunci au venit îngerii ºi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat !
Deschide colivia, fã sã zboare
cîntecele mele nerãbdãtoare.

Din volumul " Tara luminii ", 1946

[nagual]

Dragostea de dupa dragoste - Derek Walcott

Va veni un timp
cand, cu bucurie
iti vei da binete ajungand
acasa, privindu-te in oglinda
si fiecare va zambi la salutul celuilalt

si vei spune, ia loc. Mananca.
Vei iubi din nou pe  strainul care ai fost.
Da-i vin. Da-i paine. Da-i inapoi inimii
inima, strainului care te-a iubit

intreaga sa viata, pe care l-ai uitat
pentru altul, care te stie pe de rost.
Aduna scrisorile de pe raft,

fotografiile, notitele scrise la disperare,
desprinde propria imagine de pe oglinda.
Ia loc. La festinul care e viata ta.

trad. de Eugen Hriscu

[Geronimo]

CINE MOARE?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.