http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=296&cmd=articol&id=11645Snobismul, poziþia dominantã ºi nivelul de trai„Ce vrei, dom’le, sã-þi spun, e taxa pe snobism“, admite directorul magazinului. Mã chinuiam de vreun sfert de orã sã aflu de ce preþurile din magazinul lui bucureºtean (reþea englezeascã middle class) sînt cu 80% mai mari decît la surorile de trust de pe Oxford Street ºi Bond Street. Întîi, a încercat sã o dea cu taxele vamale. I-am replicat cã alea nu existã. Apoi, cã transportul e de vinã. Toatã marfa din magazin îi încãpea în trei containere, mai mult de 10 cenþi pe produs nu putea fi. Sã vezi, chiria e de vinã. M-a pufnit rîsul. Marele Mall Vitan sã fie mai scump decît un spaþiu pe cele mai aglomerate artere de shopping din Londra (Oxford ºi Bond)? Sã fim sobri... Pînã la urmã, a cedat. M-a rugat sã observ cã, în permanenþã, la casã sînt cinci-ºase persoane la coadã. De ce sã reducã preþul dacã lumea stã la rînd? Taxã pe snobism. Aceeaºi explicaþie am primit ºi de la patronul unei foarte cunoscute firme de turism, atunci cînd l-am întrebat de ce noi, românii, plãteam de douã ori ºi jumãtate mai mult decît vecinii noºtri de hotel, britanici, în Spania. Mai mult, noi aveam demipensiune, ei plãtiserã all inclusive.
La un moment dat, am fãcut ºi un sondaj (amatoristic, fãrã unelte sociologice profesioniste) pe Calea Victoriei. „De ce cumpãraþi de aici? E clar cã aveþi bani destui. Puteþi sã cãlãtoriþi, sã cumpãraþi haine de mai bunã calitate, la preþuri pe sfert.“ Unul dintre rãspunsuri m-a convins. „Sînt bani nemunciþi, fãcuþi prea repede, se ard cu viteza cu care s-au fãcut.“ Doamna care mi-a dat rãspunsul ãsta coborîse dintr-un Porsche Cayenne. Era îmbrãcatã cam agramat, dar toate accesoriile „þipau“ a branduri celebre. M-a surprins plãcut francheþea rãspunsului.
Dincolo de sfîntul snobism, motor tradiþional al dezvoltãrii la români (ºi nu numai), aº încerca ºi altã explicaþie. Argumentez cu preþul coºului alimentar zilnic, las de-o parte hainele ºi încãlþãmintea. „Ai de luat niºte Brie, vreo douã sute de parizer, ceva pate de ficat, mîncare de pisicã ºi ouã.“ „Mã laºi, ouã nu iau, cã iar se sparg pe avion.“ Conversaþia era telefonicã. Eram în Bruxelles, în delegaþie. Soþia mea era acasã, la doi paºi de Hala Traian. Eu, în Place Rogier, la intrarea în supermarket-ul care e proprietarul celui de la Traian. Acum vreo doi ani, diferenþa de preþ era de vreo 30%, Bruxelles-ul fiind, evident, cel ieftin. Sunã ridicol sã îþi cumperi mezelurile de mic dejun de la 1700 de kilometri distanþã. Dacã însã ai ocazia, de ce sã nu profiþi? Sãtui sã tot bãgãm în buzunarul negustorilor români adaosuri comerciale uriaºe, tot din strãinãtate cumpãrãm jucãrii pentru copil (cu 40-50% mai ieftine) ºi haine pentru toatã familia (cam aceeaºi diferenþã de preþ). E drept, profitãm de faptul cã profesia ne permite sã cãlãtorim mult. Nimeni nu este atît de idiot încît sã cãlãtoreascã prin Vest numai pentru parizer sau brînzã topitã.
Totuºi, care sã fie motivul, de ce sînt (aproape) toate cele necesare mai scumpe în România faþã de Occident? Gãsiþi rãspunsul singuri dacã, în faþa rafturilor din supermarketuri, comparaþi un pic preþurile diverºilor producãtori. Atunci cînd (ca în cazul apei minerale, berii sau laptelui) toate cele patru-cinci sortimente se vînd cam pe aceiaºi bani, trebuie sã sune clopoþelul de alarmã. Acolo miroase a înþelegere pentru fixarea preþului, între producãtori. Aºa-numita practicã anticoncurenþialã. Denumirea de specialitate este abuz de poziþie dominantã. În îndrumarul european de bune maniere economice, manevra respectivã este consideratã o golãnie detestabilã. Ceea ce nu înseamnã cã nu se practicã. Dar se ºi combate. La nivel comunitar, cele mai spectaculoase acþiuni recente au fost cele împotriva giganþilor energetici (nemþii de la EON ºi francezii de la GDF Suez; ambele firme sînt solid prezente în România). Pe 9 iulie, fiecare dintre corporaþii a „cãpãtat“ cîte jumãtate de miliard de euro amendã pentru cã ambele s-au pus de acord sã nu concureze una împotriva celeilalte pe pieþele interne.
De acord, de la giganþii energetici europeni la magazinul Unirea e cale lungã. Numai cã principiul este acelaºi. Doar instituþiile sînt diferite. România, ca fiecare stat membru, are în inventar o organizaþie care se ocupã cu dreapta funcþionare a legilor pieþei. La noi, Consiliul Concurenþei a avut soarta tipicã a instituþiilor create, „cã aºa e la UE“. A fost consolidat în perioada negocierilor de aderare, la oarecari presiuni ale comisarului de profil (Neelie Kroes). Au angajat oameni. Ei au început sã înveþe de la zero. Era o meserie nouã pentru majoritatea celor angajaþi. Au avut ceva rezultate, foarte slab mediatizate (producãtori de ciment, operatorii de cablu, un distribuitor de gaze, ceva-ceva pe piaþa farmaciilor). Totuºi, cred cã se putea mai mult (cum s-ar zice, tovarãºi, era loc de mai bine). Cred cã de vinã pentru discreþia cu care se lucreazã acolo este ºi instinctul de supravieþuire al celor din organizaþie. Meseria lor este apropiatã de cea a poliþiºtilor. Fac investigaþii complicate, sofisticate. Ating domenii extrem de sensibile, în care „grupurile de interese“ au mult mai multe resurse financiare ºi de influenþã politicã la îndemînã decît amãrîþii de angajaþi ai unei agenþii publice. Nu prea îþi vine sã te dai erou-martir al luptei pentru piaþa liberã, în condiþiile în care nu ºtii ce (cine) te paºte la finele investigaþiei.
Zilele astea, cînd ecranele încep din nou a se umple cu promisiuni de trãit mai bine, nu pot sã nu mã gîndesc la atît de sucita piaþã româneascã ºi la golãniile care se petrec în culise. Mici fabricanþi, negustori de alde toate, corporaþii multinaþionale fac ºi desfac preþurile, profitînd en-gros (la propriu) de timiditatea autoritãþii naþionale precum ºi de neatenþia publicului (ºi a colegilor mei de breaslã). De la candidaþii politici nu (prea) mai aºtept soluþii minune pentru creºterea nivelului meu de trai. Mai am ceva de aºteptat pînã sã pot descoperi care le sînt competenþele în materie de politici economice. Am pretenþii însã de la instituþiile create sub presiunea aderãrii (Consiliul Concurenþei nu este decît un exemplu, aº mai avea multe altele). Vreau ca ele sã îºi revinã la ritmul ºi vigoarea funcþionãrii sub presiunea bunei performanþe. De la ele aºtept, de fapt, creºterea nivelului meu de trai. Cã d-aia am vrut sã intrãm în UE, nu?
Forum
