următorul mesaj »

[Abraxas]

Imi mai amintesc ca madre del riso s-a dus la un vrajitor chinez si ala i-a zis sa se apere de primul sau nascut pentru ca e dusmanul sau din viata tracuta cu care trabuie sa rezolve conturile. Pana la urma raportul dintre mama si fiu se strica intr-adevar. Prietena ei chinezoaica a suferit foarte mult, era o fetita orfana vanduta unui chinez bogat care avea vreo cateva sotii si facea cu ea ce vroia, ii facea copii si apoi le dadea sotiilor sale.
Dupa Malesia a urmat Cambogia de care am povestit mai sus, China, Japonia unde am picat chiar de cutremur asa ca m-am intors repede in China.

Am ajuns in Manciuria cu bunica lui Chang Jung, autoarea cartii Lebedele salbatice . Ea a fost amanta unui general din vechea Cina. A luat-o de sotie dar apoi s-a dus, s-a intors peste un an i-a facut o fetita, a plecat din nou. I-a dat casa, servitori bijuterii si ii spunea povesti despre cum se pedepsesc amantele infidele. Peste 3 ani vine cineva si ii spune ca generalul e pe moarte si ea sa vina la el (el locuia mai in sud, chiar unde Marele Zid Chinezesc ajunge la mare) si deci sa vina urgent si sa dea fetita primei sotii a generalului. Ea a mers dar peste vreo doua luni reuseste sa fuda din palat si sa isi rerapeasca fetita si sa se intoarca acasa. Ea mai avea si o problema la picior ca au nenorocit-o asa prin traditie ca sa nu ii cresca picioarele asa ca nici sa umble prea mult nu putea. Si-a ascuns fetita la o prietena. Acasa suporta tot felul de certuri cu amantele tatalui sau care isi bateau joc de mama ei cu toate ca ea era prima sotie. Pana la urma s-a imbolnavit. Tatal prietenei sale care era medic a venit la ea sa o trateze. S-au indragostit unul de altul. Cand el a anuntat copiilor sai ca se recasatoreste copii au facut mare scandal, fiul sau cel mare chiar s-a sinucis. Sotul, medicul a adoptat sigur fetita ei dar copii din casa (ca era mare onoare sa stea trei generatii sub acelasi acoperis) o bateau si isi bateau joc de ea. Singurul ei prieten era un servitor mongol, ingrijitor de cai care ii povestea de lupi.
S-au mutat intr-un satuc, erau saraci dar fericiti. Urma ocupatia japoneza. manciuria a devenit Manciuko. In scoli era poza imparatului japonez si japonezii aveau prioritate la orez.
 Fetita asta era mama autoarei. Cand er studenta nu mai erau japonezi ci nationalistii chinezi de la Kuomintag. Ea simpatiza mult cu comunismul care pe atunci era un ideal de egalitate intre oameni. S-a certat cu mama si tatal adoptiv pentru ca nu vroia sa se marite cu unul. Nu vroia sa se marite cu el pentru ca nu cititse Il sogno della camera rosa si confunda autorii intre ei. Dar mai era si ca era de partea poligamiei cineze si ea nu era de aceasi parere.  A avut posibilitatea sa se inscrie printre primele famei care au facut universitate si sa plece asa de la parinti. In intalnirile secrete comuniste l-a cunoscut pe viitorul soti, in timp ce el se spala pe dinti in mijlocul unei gradini. Si-au declarat iubirea in una din orasele occidentale din China, un oras (pentru mine prea) european. Au cerut permisul partidului sa se casatoreasca.
Dupa casatorie a urmat marea atraversare a chinei de catre comunisti. Au mers pe jos din Manciuria (partea cea mai estica) pana in Seciuan (bine in centrul Chinei) vreo 1000 km pe jos. Trebuia sa fie revolutionari fericiti si sa nu se planga de greutati. asa a pierdut ea primul copil, cand au ajuns in primul oras. Dar in timp ce erau la spital, a invins comunismul lui Mao si toti erau ericiti, au uitat de dureri.
S-au stabilit in Chengdu, unde era familia lui. Ea, autoarea s-a nascut ca a doua fetita a familiei. Prima sa copilarie era fericita, mai ales ca nu isi amintea de marea foame la care reformele agricole au supus China. Au murit foarte multi oameni de foame. Parintii au ajuns sa ocupe roluri importante. In schimb in Revolutia culturala cu care Mao a diistrus toata China, au fost batuti, umiliti. Si toate astea se intamplau cu o familie care credea sincer òla inceput in idealuriòe partidului. Ea ca si eleva a facut un pelerinaj in Peking pentru ca se obisnuia sa se faca doar ca sa il vada penru un moment pe Mao. Cu toate astea au fost batuti, umiliti, trimisi la munca fortata, analizati pana in fund pentru cunostintelele si relatiile lor. Asta era tragic. Universitati scoli inchise pentru 6 ani, cartile care nu erau scrise de Mao erau distruse, nu puteai iesi pe strada fara teama sa fii batut. Ea, Chang Jung a fost trimisa sa lucreze intr-un sat de munte unde se tot imbolnavea ca era fragila, dar Mao vroia sa ii educe prin munca. A reusit apoi sa se incrie la universitate de engleza dar nu puteau citi carti din literatura engleza, ziare si mai putin. Dupa moartea lui Mao intr-un moment de relax al sistemului ea a reusit sa castige o bursa. Asa a ajuns in Anglia si asa a ajuns sa isi povesteasca viata. Mi-a placut mult cartea, de aceea am retinut atatea detalii.
Imi amintesc si de faptul ca, cu toate ca nu aveau dreptul sa gateasca acasa ea povestea ca bucataria din Seciuan e una din cele mai bune din Cina, cu multe spezie.
Imi mai amintesc ca atunci cand nu erau inca tranri o mare parte din drumul dintre Manciuria si Seciuan se facea pe Fluviul Galben si povestea de cat de frumos e locul de intalnire a trei fluvii.

[morgan]

acum ceva timp am abandonat pe la jumate aceasta carte...
poate tre' s-o reiau!

'Ea mai avea si o problema la picior ca au nenorocit-o asa prin traditie ca sa nu ii cresca picioarele ...'
 o practica din vechea China ce face in asa fel incat femeile sa aiba picioare frumoase, dar cu cate chinuri....

[Abraxas]

eu tot ma impiedicam e numele acestei autoare de cate ori cautam ceva de C.G.Jung, as mi-a devenit cunoscuta. Ce sa zic, probabil e nevoie de o anumita stare de spirit ca sa o citesti. Mie pentru excursia asta literara in China mi s-a parut foarte utila. 

[Abraxas]

Tot in China am fost in palatul Nung-kuo, in secoll XVII, cand China era un model.
Intamplarea e ca in afara timpului, acolo unde se decid destinele oamenilor, doi intelepti un daoist si un buddhist se decid sa vada o drama care va avea loc in lume. Piatra purpurie si Floarea de aur s-au renascut in forma de oameni iar floarea i-a promis pietrei care era o stanca de fapt ca ii va plati cu lacrimi datoria pe care o are fata de el. Si asa se naste o poveste de dragoste evident nefericita ca asa e mai frumos. Cei doi adolescenti locuiesc in accest palat impereuna cu multi alti tineri de varsta lor ea se numeste fericirea albastra, el Piatra de jad, prietenele lor se numesc Affano di Primavera, Profumo di Primavera. Numele astea ma faceau sa ma gandesc cum ar fi sa ne numim si noi asa sa dam astfel de nume copiilor.
Sunt multe scene descrise cu o sensibilitate deosebita, cand cei doi vorbesc de poezii si culeg petale de flori de piersic, locul lor preferat e coltul begoniilor.
Mai sunt si multe alte intamplari pe parcurs, tradari, otrairi, batai.
Ok e un roman clasic al Chinei ma bucur ca am citit-o.

Acum sunt in Mongolia, cu cai si lupi si Gingis Khan.

[Abraxas]

<a href="http://www.youtube.com/v/EsG2KSa09t0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/EsG2KSa09t0</a>

Asa-i ce frumos canta? In cor cu cainii e si mai fain, astea sunt spectacolele, concertele de seara in aceasta carte.
Animalul preferat al zeului mongol Tengger era lupul, de aceea a si devenit totemul mongolilor si al turcilor. Dar si in Europa lupul a fost considerat simbol si al dacilor si al romanilor.
De fapt cartea pe care o citesc Il totem del lupo probabil e un necrolog pentru lupii din Mongolia care vin omorati in masa.
Evident si ei sunt lupi. Era chiar impresionanta scena bataliei dintre mandria de cai (si ei au o forma de organizare foarte complexa mai ales daca sunt condusi de un armasar. Se aseaza in cercuri concentrice, cei mai slabi in interior cei puternici in exterior, sau cand reusesc sa galopeze corp la corp nici un animal nu le poate sta drumul.
Oile in schimb sunt destul de proaste, daca o oaie e atacata de lup, celalte stau si casca gura, nici macar nu behaie.
Deci suntem aici pe prateria Eren din Mongolia chineza la ingrijit de oi si cai, stam in yurte, mancam carne de marmote sau ce reusim a vanam sau ce vaneaza lupii pentru noi. Un student a capturat un pui de lup si incearca sa il creasca. Un batran mongol l-a invatat sa respecte lupul ca este spiritul protector al prateriei. Iar cand se moare daca te manaca lupul inseamna ca dumnezeu Tengger  te-a acceptat sa te intorci la el, daca nu te manca lupii e semn rau.
E dragutz micul lup cum creste, cum stie sa huiue sau sa isi faca o casa sub pamant fara sa-l fi invatat nimeni.
Din pacate revolutia agricola si tehnicizare distruge tot mai mult pasunile si animalele salbatice; vrea sa faca din aceasta regiune granarul Chinei dar il va transforma doar intr-un deshert.
DE pilda unii tarani mutati acolo au vanat lebede salbatice  si le-au mancat, cand colo si lebedele au o aura sacra pentru mongoli si nu ar trebui mancate.
Probabil decimarea animalelor in masa e reala pe acolo, cand am cautat un video cu lup si mongolia am gasit doar videouri cu vanatoare de lupi. Dar deja sunt putini atunci ce ii mai vaneaza  

[Abraxas]

<a href="http://www.youtube.com/v/b6qbJBd0hOM" target="_blank">http://www.youtube.com/v/b6qbJBd0hOM</a>

(Gingis Han in interpretarea lui tenger care e cel mai mare cantaret mongol (asa am inteles eu)
Am terminat primul volum despre viata lui GengisHan Il figlio della steppa de Conn Iggulden.
E foarte bine scrisa te tine cu rasuflarea taiata, si mi-a placut sa il cunosc mai bine pe Temujin, de la nasterea lui, la expulzarea din trib, omorirea fratelui sau, prizonieratul in fostul sau trib, cum a evadat si pana cand uneste triburile din steppa si isi da numele de Gingis Khan.

[Abraxas]

Tot in China am fost in palatul Nung-kuo, in secoll XVII, cand China era un model.
Intamplarea e ca in afara timpului, acolo unde se decid destinele oamenilor, doi intelepti un daoist si un buddhist se decid sa vada o drama care va avea loc in lume. Piatra purpurie si Floarea de aur s-au renascut in forma de oameni iar floarea i-a promis pietrei care era o stanca de fapt ca ii va plati cu lacrimi datoria pe care o are fata de el. Si asa se naste o poveste de dragoste evident nefericita ca asa e mai frumos. Cei doi adolescenti locuiesc in accest palat impereuna cu multi alti tineri de varsta lor ea se numeste fericirea albastra, el Piatra de jad, prietenele lor se numesc Affano di Primavera, Profumo di Primavera. Numele astea ma faceau sa ma gandesc cum ar fi sa ne numim si noi asa sa dam astfel de nume copiilor.
Sunt multe scene descrise cu o sensibilitate deosebita, cand cei doi vorbesc de poezii si culeg petale de flori de piersic, locul lor preferat e coltul begoniilor.
Mai sunt si multe alte intamplari pe parcurs, tradari, otrairi, batai.
Ok e un roman clasic al Chinei ma bucur ca am citit-o.

bre dar cum se numea cartea? Ce nebuna esti ai uitat sa spui titlul cartii, vezi ca acum nu iti mai poti modifica mesajele de o mie de ori cum iti place tie  

  Il sogno della camera rosa-Ts'ao Hsueh Ch'in, romanzo cinese del secolo XVIII

chinezii au facut si un serial tv din romanul asta.
Mo ce sa fac daca am gresit Dau un ceai?

Cosi detto, la fata condusse Pao-Yu nella sala dov'egli fu avvolto da un'onda di profumo ineffabile, quale non aveva sentito mai. quando le chiese donde provenisse, la fata rispose sorridendo:
-Nel tuo mondo di polvere questo aroma è certo ignoto. Si ricava da diversi succhi di tenere erbe nobili e di piante rare che germogliano e crescono sui monti sacri. Il suo nome è "Quintessenza di Tutti i Profumi"
Sedettero a tavola e bevvero un te di sapore squisito
- Come si chiama questa specie di tè , domandò Pao-Yu
-Mille Gocce Rosse in Gola, rispose la fata- l'arbusto cresce presso le Grotte dell'Eterno Profumo, sulle Cime della Primavera Liberata; le sue foglie sono bollite nella rugiada mattutina di fiori magici ed erbe incantate-Una qualità eccellente!-esclamò Pao-Yu e si guardò intorno. Vide liuti tempestati di gemme, tripodi preziosi, quadri antichi; nulla mancava dell'arredamento di un salotto elegante. Poi il ragazzo volle sapere il nome delle silfidi. La fata gliele presentò: _Silfide dei Sogni Voluttuosi, Gran Maestra della Passione, Aurea Fanciulla della Brama Affannosa, Boddhisattva dell'Amore Disdegnato e Vendicato.
Intanto alcune ancelle avevano preparato la tavola. Poi servirono un lauto pranzo e da anfore di cristallo versarono in calici d'ambra una preziosa onda dorata.
-Che vino delizioso è mai questo?- chiese Pao Yu
-E fatto con polline di cento fiori, succo di mille erbe, midollo di unicorno e latte di fenice; si chiama "Mille Delizie in un Calice".
Pao Yu non si stancava di fare onore al vino e di cantarne le lodi, Intanto erano comparse nella sala dodici danzatrici  e s'erano schierate davanti alla tavola.
-Quale deve essere il nostro testo?- domandarono
-I dodici nuovi canti del Sogno della Camera Rossa-ordinò la fata
Le danzatrici s'inchinarono ubbidienti e cominciarono a cantare e a danzare al suono soave dei loro argentei liuti a dodici corde e al ritmo delle nacchere di legno di sandalo.

[Abraxas]

Dupa Mongolia si dupa ce cu GengisKhan am supus lumea (e foarte bine scrisa cartea aia La stirpe di Gengis Khan te face sa tii partea lui cu toate ca stii ca au distrus nu numai Oradea dar si Bagdadul  )
deci eu am trecut in Siberia, din pacate am ales o companie foarte plictisitoare si plangaciosa Anton Cechov-Siberia, chiar asa se numea; el vorbea doar de baltoace si de femei urate.
Asa ca m-am grabit catre Kazakisztan. Singurul autor kazak pe care l-am gasit era Sergej Ljukanenko.
Asa ca in loc sa vad Almaty si campurile de lalele salbatice din Krasne Gorky (unii zic ca lalelel isi au originea de aici)



 trebuia sa merg cu el in metrourile si cartierele din Moskova ca doar acolo se decide batalia si pactul dintre fortele binelui si raului. Am citit I guardiani della notte, este si film (un fantasy horror)

Fu uno spettacolo disgustoso. Olga prese a tremare.s'inarcò. Il corpo fu scosso da un'onda sussultoria: le ossa si piegarono, come fossero di gomma. La pelle cadde, mettendo a nudo i muscoli irrorati di sangue. Di lì a un istante la donna si trasformò in un ammasso di carne sgualcita, in una sfera informe. E la sfera si rattrappiva sempre di più, coprendosi di morbude piume bianche.
La civetta delle nevi spiccò il volo dallo sgabello con un grido un po' uccellesco e un po' umano. Si fiondò verso il suo posto prediletto sul frigorifero.
- Diavolo! - gridai, dimenticando ogni regola e insegnamento. - Olga! -
- Bello, eh? - La voce della donna era ansimante, ancora provata dal dolore.
- Perchè, perchè deve succedere proprio così ? -
- Fa parte del castigo, Anton. -

<a href="http://www.youtube.com/v/yMHQsjgQDrA" target="_blank">http://www.youtube.com/v/yMHQsjgQDrA</a>

Deci binele si raul au facut un pact si niciuna dintre parti nu are dreptul sa miste fara acordul celeilalte, de aceea exista acesti gardiani ai noptii (care sunt fortele luminii) si gardiani ai zilei care sunt fortele intunericului) De pilda iubita Sefului gardianilor noptii a schimbat (in bine) destinul cuiva de asta a fost pedepsita sa fie bufnita.
Ideea nu era rea ar parca prea multa agitatie fara sens. In orice caz nu m-a ajutat prea mult sa cunosc ceva din Kazakisztan. Singurele lucruri legate de Asia cetrala sunt ca magul Luminii e imbracat cu un capot si cu un tjutubejka (o palariuta tipica) si ii este dor sa se intoarca in Samarcanda (Uzbegisztan)

Deci va trimit doar o poza din metroul din Moskva (e frumos)


Am "biletul" carte Kirghizsthan, cu autorul ales macar stiu ca sigur voi ajunge acolo.

[Abraxas]

Aici, in aceasta natura spendida si salbatica se intampla toata povestea Giamiljei scrisa de Cingiz Aitmatov si povestita de cumnatelul Giamillei
<a href="http://www.youtube.com/v/V4RHl1v9Oo0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/V4RHl1v9Oo0</a>

Cumnatul e un baiat de vreo 12 ani, singura persoana de sex masculin din familie care nu a fost dusa in razboi. E o familie musulmana. Fratele sau a fost dus i schimb si a i-a incredintat-o pe sotia lui, pe Giamillja sa o pazeasca. Ma rog, lucrau impreuna pe camp cu cai, nu stiu ce munci agricole faceau pe acolo. Erau intr-o echipa ei doi si un fost soldat ranit in razboi si schiop si ursuz. Giamilla si cumnatelul chiar il luau peste picior sau faceau concursuri de cai si il invingeau mereu. Odata in schimb l-au pus la o proba foarte grea, care mi-a amintit o legenda din Apuseni unde ea il pune la incercare el reuseste incercarea dupa care el moare. Dar Danjar asta nu moare, pur si simplu Giamilla si cumnatul se potolesc sa-l mai ia peste picior dar se lasa cu liniste apasatoare. Ca sa o rupa fata incepe sa cante. Peste cateva zile incepe sa cante si el cu o voce deosebit de frumoasa si cante ce deosebit de frumoase. Cumnatul ii picteaza asa cum sunt impreuna pentru ca i se pare o imagine perfecta.

La sfarsit sotul intors din razboi va gasi pictura si va fi furios la fel ca si toata familia dar oricum era deja prea tarziu ca cei doi au fugit in lume cantand.  

Nu e primul roman de Aitmatov pe care il citesc. Nici nu stiu alti autori kyrghyzi. El e un autor important unele carti au fost transpuse in film

Era unul cu un baietel orfan si cu un cerb alb care era spiritul tribului lor, asa zicea bunicul, dar pe bunicul nu-l mai lua nimeni in serios. Si cand cel mai rau om din sat a ucis cerbul alb si l-a mancat intr-o veselie cu oaspetii sai, baietelul s-a transformat intr-un pestisor rosu, s-a aruncat in raul impetuos si a urcat raul pana la lacul unde aparea uneori Il batello bianco cu care se zice ca a plecat tatal sau in lume.

[Abraxas]

Va salut din Samarcanda.

[Abraxas]

56/80 Amin Maalouf-Samarcanda
e un roman dedicat poetului, filosofului, astronomului Omar Khayyam si culturii persane in general
O poezie de Omar Khayyam, mai sunt si altele frumoase in romaneste (numai nu am inteles cine le-a tradus)

<a href="http://www.youtube.com/v/xHkvZeK9JU0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/xHkvZeK9JU0</a>
Am ajuns in Samarcanda cu Omar Khhayam chiar cand in bazar au luat la bataie pe un discipol al lui Avicenna si tipau pe acolo ca ei nu au nevoie de filosofi in Samarcanda, asa ca eu am tacut malc dar Omar Khhayam a incercat sa spuna un cuvant in apararea celui batut asa a ajuns la curtea vizirului invinuit fiind de a se ocupa de alchimie. Vizirul in schimb se simtea onorat sa-l aibe la curte. Vizirul din Ispahan, vechea capitala a Iranului in schimb l-a chemat la el, i-a promis ca ii lase sa costruiasca un observator astronomic si sa conduca universitatea pe care vrea sa o fondeze . Suntem in secolul XI
In drum catre Ispahan Omar se intalneste cu Hassan care va deveni capul sectei Assasinilor, fanatici religiosi care folosesc sinuciderea religioasa ca sa convinga. Assasini isi muta capitala in nordul Iranului in Alamut (azi un mucchio di rovine dar indicat pentru turisti) Era o fortareata inexpungabila iar el tinea un regim de teroare unde orice placere era interzisa. L-a invitat pe Omar la curte dar el iubea placerile efemere ale vietii ce sa caute el acolo. Atunci i-a furat manuscrisul cu poezii. Omar s-a retras atunci in Nishapor orasul sau de bastina. Si de atunci e acolo in Nishapur (mormantul sau a devenit un loc de pelerinaj. (in prima imagine, imaginea e de pe wiki)


Dar romanul nu se termina aici, urmarest manuscrisul lui Khayyam pana la inceputul secolului XX, folosindu-l ca un pretext ca sa arate lupta crancena pentru democratie pe care a purtat-o (si cred ca o mai poarta si azi) Am fost in special in Tabriz care suporta asediul tarului rus care impreuna cu Anglia se opunea democratizarii tarii. Oricum mi-a placut sa aflu ceva si despre partea contemporana. Pana la urma manuscrisul afunda cu Titanicul. Imaginea e folosita si ca ironica pentru Giganticul occident care se crede invincibil (cum se considera Titanicul)  care pare sa salveze valorile orientului in schimb reuseste doar sa le distruga complet.
Asta e un cantec patriotic iranian, sunt si imagini de razboi si opere de arta, si personaje istorice si alte simboluri ale Iranului.

<a href="http://www.youtube.com/v/WJcrU89EnKY" target="_blank">http://www.youtube.com/v/WJcrU89EnKY</a>

[Abraxas]

M-am reintors in Uzbegistan, in Bukhara ca sa il insotesc pe Avicenna pe Drumul catre Ispahan cu Gilbert Sinoue. Ispahan e fosta capitala a Iranului.
Ali ibn Sina sau Avicenna e printul medicilor, reformator al medicinei din anii 1000. E si filozof si astronom, cum erau pe atunci oameni enciclopedici.
El deja la 18 ani era celebru pentru ca i-a salvat viata regelui din Bukhara vincecandu-l dintr-o boala incurabila. Asa a devenit medic de curte, spre invidia multor medici batrani. Cand odata a izbucnit un incendiu in Biblioteca di Bukhara imediat l-au considerat vinovat pe el si deci trebuia sa fuga cat mai repede din Bukhara cu prietenul sau medic-filosof si el.
Au gasit refugiu intr-un oras plin de castele si gradini pe malul marii caspice in actuala Turkmenistan. Orasul nu mai exista dar eu l-am vazut inca in splendoarea sa. Aici demonstreaza Avicenna ca este premergatorul psihanalizei intr-u fel. Nepotul regelui e melancolic si nu mai vorbeste cu nimeni. Il cheama pe Avicenna, printul medicinei sa vada ce are, zice ca de la Bukhara pana la cel mai mic satuc nimeni nu stie cum sa-l vindece pe nepot. Cand pronunta numele satucului cel mai mic pulsul nepotului se accelereaza. E chemat primarul satucului, el spune numele strazilor, numele familiilor de acolo si asa isi dau seama ca el e lovit de o boala grea care poate sa loveasa la orice varsta pe oricine.
Cand turci ocupa orasul vizirul turc il vrea neaparat pe Avicenna dar el prefera sa atraverseze desertul decat sa se puna in serviciul turcului. Asa ca am atraversat desertul. In Raye din nou a devenit medic e curte, aici era cel mai dotat spital, cu toate serviciile (suntem in anii 1000) , chiar mai bine dotat decat cel din Bagdad. Tot aici a cunoscut marea iubire, cu o femeie frumoasa care venea de la Roum. Ea fuse rapita de califul din Bagdad la opt ani si trebuia sa il iubeasca ca el ii facea daruri asa ca pana la urma a fugit de el.
Si de aici trebuia sa fuga din nou pentru ceva motive politice si a ajuns la Hamadam. Cand turcii ocupa orasul, tot orasul se refugiaza toti in Ispahan, capitala Persiei si asteapta ajutorul califului din Bagdad care soseste. Dar o recunoaste pe Miriam care a fost sotia lui si i se pare normal ca sa o reprimeasca, asta e minimul in schimbul ajutorului militar. Miriam cu lacrimi in ochi cere de la Avicenna o sticluta de otrava ca ea prefera sa moara. Cu durere in inima el ii da veninul.
Peste cateva zile califul din Bagdad moare otravit de o mana necunoscuta...
Din pacate Avicenna moare si el in drumul catre Hamadam , la varsta de 59 de ani. Acolo se afla si mormantul lui. E intr-adevar admirabil cate boli reusea sa vindece cu metode relativ simple deja acum 1000 de ani.

[Abraxas]

Sunt in Irak si probabil de aia am o problema la tastatura. V-am povestit o poveste frumoasa si a disparut

[Abraxas]

Shirin

A fost odata ca niciodata un imparat persian  Khrosow care avea un  palat  stralucitor undeva in partea de apus a Iranului, chiar langa locul unde se ridica o stanca, numita muntele Beistun. Pe aceasta stanca se poate vedea si astazi ca a fost daltuita de mana omului. Cei mai batrani spun ca e legata de povestea lui Shirin si Farhad. Shirin era cea mai frumoasa dintre cele 300 de sotii ale imparatului. Era asa de frumoasa ca la soare te puteai uita dar la ea ba. Imparatul dorea sa ii pastreze frumusetea nemuritoare si de aceea a chemat artistii care sa ii faca o statuie care sa ii semene leit. O clipa le-a permis doar sa o vada dar clipa aia i-a ajuns lui Farhad ca sa inebuneasca de dragoste. Peste un an si-au prezentat operele, Farhad a castigat concursul, sculptura lui parea sa aiba suflet. Dar nu vroia sa ceara nici o recompensa. Pana la urma a cerut drept recompensa pe Shirin. Imparatul vroia sa ii taie capul dar apoi l-a luat cu binisorul: “Pentru a tine o femeie ca ea ai nevoie de bani si tu nu ai”. “Nu orice dorinta se implineste cu bani” zise Farhad. De acord zise imparatul, daca tu ii indeplinesti 7 dorinte pe care eu nu i le pot indeplini ti-o dau.
Si asa se facu ca o zi printesele vorbeau de dorintele lor. Shirin isi dori sa aibe un curcubeu in gradina. Cu ajutorul unei fantani arteziene Farhad ii facu curcubeu in gradina. Si-a dorit un izvor de lapte, i-a facut un izvor in care curgea lapte. Prin izvorul acesta a reusit si sa ii trimita un mesaj secret scris pe petalele unei flori rosii pe care tot numai Farhad a reusit sa il desluseasca. Asa incepuse si ea sa se indaragosteasca de el. A saptea dorinta a fost ca vroia sa vada rasaritul soarelui din gradina, dar stanca ii acoperea orizontul. Atunci Farhad s-a pus sa daltuiasca stanca , lucra ziua si noaptea si stia ca acum lipseste putin pentru ca Shirin sa fie a lui. Imparatul insa i-a trimis o batrana urata la suflet care sa i se vaite ca Shirin a murit. Farhad cand a auzit s-a aruncat de pe stanca si a murit pe loc. Nu dupa mult timp a murit intr-adevar si Shirin de dor. Si mormantul lor a devenit loc de pelerinaj pentru cei care sufera din dragoste.

Eu povestea lui Shirin am citit-o prima oara in Jokai, dar originalul e foarte vechi, un autor persan din secolul X, Nezami, dar probabil nici el nu e primul. Oricum m-am dus in patria lui Nezami in Azerbaijan in castelul celor Sapte printese.

[Abraxas]

Deci in Azerbajdjan am fost la mare, pe malul marii Caspice in Baku. Am vizitat Muzeul de literatura Nezami.

De Nezami, un autor persan din secolul X am citit Sette principesse.
A fost odata un mare imparat persian descendent direct al lui Darius si era iubit de toti oamenii lui pentru ca ii ajuta pe saraci la nevoie . Odata a descoperit ca intr-un pavilion din palatul sau locuiesc sapte printese, fiecare de alt neam, din toate colturile pamantului. Si el in fiecare noapte merge la una din ele si fiecare ii spune o poveste cu multe emotii si fantezii.
Luandu-mi ramas bun de la cultura persiana m-am asezat pe un maare covor persan si am zburat pana in Baghdad
Imi aminteam scene din 1001 de nopti intr-un Bagdad frumos ca un vis


dar am gasit numai regimul lui Sadam Husein apoi pe falsii libertaori americani care preferau sa impuste si sa se apere in mod paranoic de poporul "eliberat" de ei, nu dadeau ajutor medical nimic populatiei. Asa l-am urmarit pe Ulisse din Baghdad in fuga lui clandestina catre Anglia.
In Cairo am asteptat ca ONU sa ne dea dreptul de refugiat dar doamna de la birou a zis ca Irakul a fost eliberat de americani si deci nu sunt sanse sa primeasca statusul de refugiat. Atunci am mers in Libia si ne-am urcat pe o barcuta clandestina catre Lampedusa. Prin tot felul de peripetii am ajuns in Malta si apoi in Sicilia. Ho trovato molto coinvolgente il destino del clandestino.

Unele interesante observatii despre Europa (autorul e francez, Eric Emmanuel Schmitt)
..gli europei si possono sentire a proprio agio in un mondo doppio : parlando di pace e facendosi la guerra, creando razionalità e ammazzandosi a tutto spiano, inventando i diritti dell'uomo e collezionando il maggior numero di furti, massacri e annessioni forzate della storia umana. Strano popolo gli europei, amico mio, strano popolo. (...)
Negli ultimi secoli gli europei sono andati dappertutto, hanno impiantato commerci dappertutto, hanno scavato dappertutto, hanno costruito dappertutto, si sono riprodotti dappertutto, hanno colonizzato dappertutto, e ora mi vieni a dire che avrebbero ragione di offendersi se andiamo noi da loro?

Va salut din Irak, aici sunt foarte mult povesti, aici s-a nascut istoria asa ca mai raman un pic sa o vad.