următorul mesaj »

[nagual]

 

Trãiascã 23 August, ziua de naºtere a lui Andrei Pleºu!

Nu ºtiu cum sînteþi domniile voastre, nu ºtiu dacã v'a fãcut vreun rãu personal, dacã îl consideraþi vreun filozof ratat, inadecvat vestimentar ori ideologic, sau poate îi ºtiþi cîteva amãnunte din viaþa particularã pentru care îl consideraþi odios ºi nefrecventabil.
Eu îmi iubesc maeºtrii ca ºi cum mi'ar fi prieteni, dar ºi prietenii pentru posibilitatea manifestatã de a'mi fi maeºtri.

Vã iubesc, prieteni. La mulþi ani!

ps: cum nu am gãsit în biblioteca'mi anapoda Despre îngeri, redau aci un fragment mult prea reprodus.

"Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.
Ca, de pilda, cînd calatoresti în Japonia.
N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe.
Pentru mine, Japonia ramîne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain".
Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica.
Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cît de cît familiar.
În Japonia însa alteritatea e radicala.
Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele.
Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul
N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.
.
Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.
.
Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi.
Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri.
Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie.
L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric.
Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cîte ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sînt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.
.
În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate lînga receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea... La rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici nimic. Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea.
.
Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. "Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa!" "Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie! Papa la urma!" Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mîna. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pîna la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si brînza de soia. Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se agita în fiertura din oala pîna dispare tenta de crud. Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale.
.
A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
.
Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.
.
Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul pe calcîie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decît abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.
.
Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sînt în regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"
Publicat de Urmuz la 21:20 
http://urmuzz.blogspot.com/2009/08/traiasca-23-august-ziua-de-nastere-lui.html

[Ruxandra]

De ce a traversat puiul autostrada

"Învãþãtoarea de ºcoalã: Pentru cã a vrut sã ajungã de partea cealaltã.

Profesorul de liceu: Chiar decã v-aº explica, dragii mei dobitoci, tot n-aþi înþelege.

Platon: Pentru cã a mers în cãutarea binelui ºi armoniei..

Aristotel: Este în natura puilor sã traverseze strãzi..

Karl Marx: Avea instabilitate istoricã ºi dialecticã.

Martin Luther King: I have a dream. Vãd o lume în care toþi puii vor fi liberi sã traverseze strãzile fãrã sã fie întrebaþi de motivele lor.

Moise: ªi Dumnezeu a coborît din ceruri ºi a poruncit puilor: Traversaþi autostrãzile! ªi puiul a traversat-o, ºi toþi s-au înveselit.

Bill Clinton: Puiul n-a traversat autostrada. Repet, puiul NU a traversat autostrada.

Machiavelli: Chestiunea este cã puiul a traversat autostrada. Cui îi pasã de ce? Faptul de a traversa autostrada justificã orice motiv.

Freud: Faptul cã te preocupã de ce puiul a traversat autostrada scoate în evidenþã nesiguranþa ta sexualã: Oedip Avicol.

Bill Gates: Chiar acum am lansat în piaþã MSChicken 2000, care nu numai cã traverseazã autostrãzile, ci face ouã, arhiveazã documentele importante ºi rotunjeºte calculele dv.

Darwin: De-a lungul marilor perioade de timp, puii au fost selectionaþi natural, ajungînd la forma ce o au acum ºi au o dispoziþie geneticã de a traversa autostrãzile.

Einstein: Dacã puiul a traversat autostrada sau autostrada s-a deplasat pe dedesubtul lui depinde de punctul de reper relativ.

Andersen Consulting: Iregularitatea pãrþii autostrãzii pe care se afla puiul îi ameninþa poziþia dominantã pe piaþã. Puiul se lovea de sfidãri importante pentru a crea ºi a dezvolta competenþele necesare pentru a înfrunta competitivitaea pieþei. Andersen Consulting, într-o relaþie de parteneriat cu clientul, a sprijinit puiul prin reproiectarea strategiilor lui de distribuþie fizicã ºi a proceselor de implantare. Folosind metoda de integrare avicolã (MIA), Andersen a ajutat puiul sã foloseascã abilitãþile lui proprii, metodologia, cunoaºterea, capitalul ºi experienþa pentru a alinia gîndirea, procesele ºi tehnologia puiului în sprijinul strategiei lui globale în cadrul lucrãrilor Gestiune de Programe. Andersen Consulting a convocat o echipã interdisciplinarã de analiºti de autostrãzi ºi crescãtori de pui care, împreunã cu consultanþi din firma Andersen care aveau remarcabile abilitãþi în industria transportului, au organizat timp de 2 zile o serie de ºedinþe cu scopul de a împãrtãºi capitalul lor individual de cunoºtinþe, atît explicit cît ºi implicit, sã-i permitã a ajunge la sinergii confluente în obþinerea scopurilor emanate din planificarea ºi designul de succes conjugate cu implementarea unui cadru de valori antreprenoriale prin continua dezvoltare a proceselor avicole. ªedinþele s-au desfãºurat într-un ambient care reproducea un parc, facilitînd un impact strategic centrat în industrie ºi elaborînd un mesaj CONSISTENT, CLAR ºi UNIC, aliniat cu misiunea, scopurile ºi valorile principale ale puilor. Toate acesta au condus la crearea unei soluþii integratoare a afacerii globale.

Buddha: A pune aceastã întrebare contrazice propria ta naturã de pui.

Publicitate de profil: Unde scrie "Puiul traverseazã autostrada" trebuia sã zicã "Afacerile necurate ale lui Puiu".

Titlu de ziar naþional: Criza economicã constrînge puiul sã traverseze autostrada!

Titlu de pagina 12: Puiul e gata!

Revista Femeia: Luminile amurgului se vãrsau peste cîmpia solitarã. O luminã. Un destin. O singurãtate. Puiul a ridicat capul ca în cãutarea unui rãspuns la toate întrebãrile sale. La distanþã, o modestã cãsuþã de tablã. Nici o maºinã nu traversa la ora acea autostrada nr. 2, care uneºte Filea de Jos cu Giurtelecul Hododului. Puiul a ºtiut atunci cã a ajuns momentul. Scuturîndu-ºi amorþeala penelor a mers hotãrît, a pus un picior pe asfalt, pe urmã altul, ºi altul, ºi altul (oare cîte picioare are?). Mergea mîndru. ªtia cã se apropia sã reuºeascã imposibilul. Se gîndea la succes. La glorie. La faimã. De aceea n-a vãzut acel camion fãrã lumini. De acea n-a auzit zgomotul rablagit al motorului Roman.

Le Monde: Les consequences pour les Balcanes sont encore a prevoir: un poulet est arrive à traverser la route sans blesures.

Ziarul Adevãrul: Bãsescu ºi puiul: obscurele coridoare al unei relaþii improprii. Ce este în spatele afacerii autostrãzilor? Informaþie exclusivã: gãinile ºi puiºorii care primesc pe sub mînã mãlai de la stat. Cine sînt cei care profitã de ouã? Citiþi ziarul de mîine.

Acasã Magazin: Toatã intimitatea puilor: "Îmi lipseºte numai dragostea ca sã am un succes total".

Sofistul: Toþi puii traverseazã autostrãzile. Puiul a traversat autostrada. Puiul este în sine tot o autostradã.

Emil Constantinescu: Concetãþeni, v-am prevenit: dacã nu oprim puiul corupt acum o sã ajungã pînã pe trotuarul de vizavi ºi va reduce credibilitatea þãrii la parteneriatele cu Occidentul!

Ion Iliescu: Pentru cã e un !#$&^* de þãrãnist iresponsabil!

Traian Bãsescu: Am dat dispoziþie sã i se îngheþe conturile pînã nu plãteºte taxele de drum!

Marko Bela: E un drept al minoritãþii avicole.

Proiect Impsat 2000: Înainte de a întreba orice, citiþi norma ISO-PUI 2003 ºi dupã aceea sunaþi-mã. O puteþi consulta pe Intranet.

Suport tehnic (SRL service): Eu de aici nu vãd sã se fi traversat strada. Resetaþi puiul ºi dacã tot îl vedeþi cã traverseazã, formataþi ouãle sau trimiteþi cineva din firmã la cursurile noastre ($322 la cursul zilei plus TVA).

Dupã mine: Puiul a traversat autostrada pentru a consola puicuþa aceea bronzatã care îi place lui atunci cînd ea se întorcea supãratã acasã, pe trotuarul de vizavi, de la meciul de retrogradare al echipei FC Cucurigu. "
http://hartia-igienica.blogspot.com/2009/08/de-ce-traversat-puiul-strada.html

[nagual]

LA MORBIDUL VESEL

http://www.hemmy.net/images/arts/comealittlecloser.jpg

Este criza, afacerile dau faliment, oamenii se ingrijoreaza pentru traiul zilei de miine.

Aparent, exista o afacere care ar trebui sa se simta la adapost de fluctuatiile capricioase ale economiei mondiale si nationale. Si totusi, se pare ca si aici exista probleme care impun competitia si o pozitionare pe piata cit mai reusita, un marketing agresiv si o promovare profesionista.

Umblind in ultimele luni destul de mult cu masina prin tara am observat aspecte nemaintilnite inainte : reclame foarte atractive la serviciile funerare. Bannere agatate peste drum, texte elaborate scrise cu litere mari pe usa pravaliei, masini mortuare inscriptionate cu mesaje de advertising – semn ca fie mortii sint prea putini, fie firmele sint prea multe.

Observind asta nu m-am putut abtine de citeva ori si de la hohote de ris strasnice la citirea numelui unor firme de pompe funebre, drept dovada ca e bine sa ne pastram simtul umorului pina la capat si chiar mai departe:

Fortuna Co IMPEX S.R.L.
Autenticbalsam S.R.L.
Ecologia S.R.L.
La capatul drumului S.R.L.
Funerare Rainbow S.R.L.
Party-Goe S.R.L.
Norocosul Rai S.R.L.
FinalProject SRL
La Nepotu SRL

Vazind si aceasta imagine de site-ul firmei de Pompe Funebre Trifu www. trifu.ro

http://www.trifu.ro/images/candle.jpg

nu ma pot abtine sa nu ma gindesc la niste sloganuri publicitare, sa le zicem 'mortale':

‘Cine moare cu noi o data isi doreste mai multe morti’
‘Agentia noastra de turism va ofera o vacanta de neuitat : Eden - a land of choice ’
‘Cu o moarte sintem datori cu totii – alegeti sa muriti cu expertii’
‘Cu noi merita sa mori’
‘Te asteptam cu vinul pus la rece’
Posted by Incze Klára at 14:33
Labels: La vita è bella 

http://inczeklara.blogspot.com/2009/08/la-morbidul-vesel.html

[nagual]

 

Corespondenta de razboi - partea I

Dragul meu sot,



Am aflat.

Pentru ca vreau sa ardem citeva etape, si anume pe cele mai penibile, in care eu te confrunt cu realitatea, tu o negi, eu vin cu dovezi, tu treci din defensiva in ofensiva samd, deci pentru a salva ce a mai ramas din demnitatea relatiei noastre, te anunt direct, fara posibilitatea vreunei negocieri, ca am decis sa divortez de tine.

Sint sigura ca vei aprecia aceasta decizie care vine ca un act salvator in intimpinarea lasitatii tale. Probabil inclusiv relatia ta, bazata pe o comuniune de idei si viziune asupra vietii, cu secretara de douazecidoi de ani, a avut de suferit din cauza dualitatii tale, asa ca ma astept ca aceasta decizie sa aiba darul de a imbunatati radical nu numai calitatea vietii mele, dar si a tale.


Sper sa nu consideri o ofensa faptul ca am angajat unul din cei mai buni avocati din Bucuresti, specializati in dreptul familiei, sa apere in instanta drepturile mele si ale copiilor. Vreu doar ca totul sa se desfoasoare cit mai civilizat posibil, desi sint sigura ca si tu consideri normal ca noi sa raminem in casa pe care de altfel am construit-o in mare parte din mostenirea ramasa de la tatal meu, la fel cum sint sigura ca nu ai avea nici o pretentie asupra casei de vacanta, construita impreuna cu sora mea, pe un teren primit de la mama (apropo, se pare ca in ultimul an domnisoara a fost pe-acolo mai des ca mine). Desigur, e o situatie nefericita ca ambele masini sint inregistrate pe numele mamei mele, pentru ca pe vremea cind le-am luat tu nu voiai sa le ai in declaratia de avere, dar nu pot sa nu le pastrez pe amindoua avind in vedere ca voi avea foarte multe noi activitati si drumuri de facut de acum incolo. Pe linga toate acestea, desigur, vei avea si obligatia de a ne plati 20% din salariu.


Pentru ca sint sigura ca domnisoara de douazecisidoi de ani te iubeste sincer si dezinteresat (pina la urma esti un barbat care se tine inca bine la 44 de ani si discutiile voastre despre politica mondiala, criza economica si protectia mediului inconjurator tin loc de securitate financiara), nu cred ca va fi o piedica in calea fericirii voastre faptul ca va trebui sa incepeti impreuna totul de la zero.


Pentru ca vreau ca despartirea noastra sa afecteze cit mai putin copiii, iti ofer posibilitatea de a-i avea in fiecare al doilea week-end, o saptamina in vacanta de iarna si doua saptamini in vacanta de vara. Sint convinsa ca domnisoara de douazecisidoi de ani abia asteapta sa fie confruntata cu oportunitatea de a-si petrece sfirsiturile de saptaminasi vacantele in compania a doi copii de 12 si respectiv 8 ani. Dincolo de aspectele practice ce decurg din despartirea noastra, m-am gindit si la ce va insemna divortul acesta pentru parintii tai, in conditiile in care eu sint cea care o ingrijeste pe mama ta bolnava, m-am gindit si la ce vor spune celelate rude ale noastre, prietenii nostri, copiii nostri, toti cei care ne-au fost alaturi pe parcursul celor cincisprezece ani de casnicie si care ne-au ajutat sa cladim constructia care nu a rezistat asaltului hormonilor. Pentru ca, din punctul meu de vedere, divortul de tine nu inseamna si divortul de ei, am decis sa imi continui toate relatiile apropiate, cultivate in toti acesti ani (inclusiv cele cu seful tau si sotia lui), ca pina acum.


In ceea ce priveste semnificatia emotionala a acestui divort, desi as vrea sa evit sa devin patetica si melancolica, trebuie totusi sa iti marturisesc ca ma bulverseaza perspectiva pierderii trecutului - ideea ca tot ce am iubit si in ce am investit cincisprezece ani a fost sortit esecului ma intristeaza. Planurile noastre, limbajul nostru comun, construit din alfabetul tuturor intimplarilor si experientelor traite impreuna, lumea intreaga raportata in tot acest timp la 'noi' si nu la 'eu', toate acestea dispar jertfite pe un altar ieftin si cliseistic.


Incerc sa ma controlez si sa nu te acuz unilateral de acest esec, imi dau seama ca in asemenea situatii exista intotdeauna mai mult decit un singur vinovat, dar modul in care ai pus in scena aceasta tradare nu te onoreaza. Dar cel mai bine e sa te las pe tine, acum, sau peste zece ani, cind, nu-i asa, vei fi implinit probabil deja unsprezece ani de relatie fericita cu actuala amanta, sa judeci in ce masura ai procedat sau nu corect.

As vrea sa am seninatatea de a-ti putea dori acum, la final, numai bine si fericire, dar adevarul e ca nu ma simt in stare de atita generozitate si nu ma pot abtine sa nu simt satisfactie la gindul ca vei avea parte de exact ceea ce meriti.



Bafta!,
http://inczeklara.blogspot.com/2009/09/corespondenta-de-razboi-partea-i.html


Corespondenta de razboi - partea II
Draga mea,


Imi pare rau ca ai aflat.

Din consideratie pentru tot ce ai enumerat tu atit de ordonat, as fi preferat sa imi consum nebunia si egoismul si dorinta de viata fara sa confrunt pe nimeni cu ele.
Nu am reusit.

Nu as putea sa spun ca iti inteleg reactia, pentru ca nu ti-o inteleg, dar, pe de alta parte, este foarte previzibila.
Nici unul din noi nu si-ar putea imagina, nu-i asa, ca tu sa navalesti peste mine in birou si sa imi dai cu telefonul in cap, sa ma faci dobitoc si porc, si sa ma ameninti ca dai foc la casa, de gelozie.
Tu mai intii iti suni avocatul.
Tu, intii de toate, te gindesti la ce e pe numele cui.
Tu iei toate deciziile, nenegociabile, si apoi mi le comunici.

Sa traiti!, sigur ca da, sa ramina toate la tine, asa e si firesc – bunurile materiale sa ramina in posesia celor care le apreciaza cel mai mult.
Intr-un fel imi faci un mare bine, ma scapi de corvoada de a mai intretine si a mai purta responsabilitatea unor lucruri pe care nu mi le-am dorit niciodata.
Pe vremea cind ma iubeai, vreme in care nici pe noi nu ne uneau neaparat discutiile despre politica mondiala, despre starea economiei sau a mediului inconjurator, vreme in care, de fapt, vorbeam foarte putin pentru ca eram prea ocupati sa facem dragoste si sa ne privim in ochi, in tacere, ei bine, pe vremea aceea, locuiam cu chirie intr-un apartament cu doua camere. Deci, nu ma sperie perspectiva de a sta in chirie intr-un apartament cu doua camere.

Copiii.
Copiii mi i-as dori pentru si mai mult timp decit ce oferi tu. Macar voi putea si eu sa imi construiesc cu ei o relatie under my terms, o relatie in care sa nu trebuiasca sa le dau inghetata pe ascuns, in care sa pot sa ii duc cu mine pe munte, cu cortul, in care sa fac cu ei tot ce mi-am dorit sa fac cu copiii mei inca de pe vremea cind nu aveam copii, si nu am putut face din motive pe care tu trebuie sa le cunosti mai bine decit mine, pentru ca tu le-ai impus.

Secretara.
Poate iti va fi greu sa intelegi ce iti spun acum, dar ea este victima. Sper din toata inima ca ceea ce banuiesti tu sa fie adevarat: sper ca pentru ea aceasta poveste sa fie cliseul ieftin pe care il vezi tu in relatia mea cu ea, sper ca minte atunci cind imi spune ca ma iubeste, sper ca e interesata de ceea ce crede ea ca ar fi banii mei, sper sa ma paraseasca ea si sa imi usureze astfel pacatul.

In fata ta trebuie sa ma scuz pentru ca nu am vrut sa mor, in fata ei trebuie sa ma scuz pentru ca am vrut sa traiesc.

Tu scrii de ‘noi’, de alfabetul nostru, de lumea noastra.
Dar unde am fost eu in toate acestea, eu, cel care nu facea nimic bine, de care nu ai fost niciodata multumita, care nici sosetele murdare nu era in stare sa le puna in cosul din baie, eu cel iresponsabil, eu cel imatur, eu cel superficial?

Si totusi, pina la urma, ai dreptate. Nu am procedat corect. Am fost las. Am vrut sa fie bine pentru toti si, pe linga asta, sa imi fie si mie un pic bine. Trebuia sa am curajul sa sacrific binele unora si sa fiu onest in ceea ce priveste binele meu, fara compromisuri.


Nu mai da banii pe avocati experti. Semnez orice.

Iti doresc numai bine si fericire,
Nicu
http://inczeklara.blogspot.com/2009/09/corespondenta-de-razboi-partea-ii.html

[pippus]

http://warsongu.wordpress.com/2009/09/04/cacaciosii-se-intoarce/

Cacaciosii se intoarce!

Posted in dale mele on septembrie 4, 2009 by warsongu
Vaducetz aminte cand povesteam mai deunazi cum stau femeile de serviciu numan buda barbatilor la mine pe plantatie?

 Noah, exista un principiu axiomatic, absolut, care sustine irefutabil ca tot ce intra trebuie intro forma sau alta sa mai si iasa. Si cum de doo zile na iesit nimi (mortii lor de masline) dar am halit gramada simt eu acum vro ora ca a venit momentu al mare. Si ma duc sa confectionez natarau’. Adica sa defec. Adica sa ma cac.

Bun, la nici 25 de secunde dupa ce m’asez pe buda (culmea, nici un alt participant la trafic) dar evident si strategic inaintea primei basini apocaliptice intra si inevitabilul card de femei de serviciu. Eram in kinurile facerii, aveam urechile infundate asa ca nam putut sa disting ciripeala vesela a vocilor lor suave de marasesti, bran, carpati, bucegi, top, dacia si ce alte mahorci leau mai dezmierdat plamanii in tinereturi. Devastatoarea mea basina lea amutit insa brusc pe toate si mia desfundat si mie urechile, asa ca am auzit si prima remarca inteligibila din partea lor, susurata cu o voce inecata de emotie de una din ele: ”Ai grija fa, ca se caca unu!”

Pauza, io okii beliti si muscandumi buzele, micul „plici” facut de o broboana de sudoare pe colacul veceului, susurul cristalin al veceului de langa, respiratiile haraite ale marchizelor vidanjei, toate astea imi aminteau ca desi asa pare, timpul insa nu sa oprit in loc. Explozia de rasete survenita mai tarziu mai ca ma dat jos de pe cacat, ca sal citez pe ala cu piticii moka. Dupa care ciripeala a continuat. Am aflat astfel, spre marea mea usurare, ca Nutzi sia luat doua saptamani de concediu, cacolegele noastre de la etaju 3 sunt niste vaci care nusi spala borcanele si caserolele de mancare, ca intruna din cabine e o pata de ceva ce ar putea fi citez „fa cred cai slob…uhh….sper…uhh, dracu stie fah, laso acolo!”. Lucru asta ma frapat, cine dracu trage o laba la birou?!? Am mai aflat ca a disparut un sul de prosop si ca rollerul de prosop din dreapta chiuvetelor se va strica iar cat de curand, ca nu mai e sapun, ca au primit lamai stricate la bucatarie, si de asemenea am aflat ca daca apesi tare pe mop e mai uscat. Cel putin asa isi imaprtasea cunostintele una din ele, care parea Mama La Ele alteia ce era probabil mai novice in ale craftului. Si iar dai si razi. Si mam acrit, am mai dat o basina rasunatoare ca un corn de vanatoare intro padure noaptea dupa care am inceput sa rad demonic si harait, tare, din cabina. Reactia a fost previzibila, cateva secunde de liniste, cateva susoteli inabusite iar pe urma am avut senzatia ca au zburat literalmente prin usa de iesire din toalete. Mam bucurat, cami amortisera deja picioarele pe buda. Atat de intempestiva lea fost iesirea din scena cacand (tare, nu?) am iesit la randumi din cabina am gasit in fata chiuvetelor un mop cazut pe jos. In emotia momentului insa nu am avut ideea de al fotografia cu mobilul ca proba.

Sper ca de acum incolo sa se gandeasca de doua ori inainte de a intra sa „faca vizita” in timp ce „se caca unu”…

 In alta ordine de idei, eu si un coleg deal meu vrem sa demaram o campanie de informare, sau mai bine zis autoinformare. Scopul este sa aflam intrun final unul din marile mistere ale femeilor: de ce nu se pot pisa singure? De ce trebuie sa se duca in gasca la umblatoare, si mai ales ce anume mai fac acolo (altceva decat necesitatile fiziologice) si despre ce vorbesc. Suntem dispusi sa facem orice pentru a afla acest lucru, de la montarea unor echipamente de monitorizare pana la a ne dechiza noi insine (spre a deveni „insene”) si a sta in buda gagicilor o zi intreaga. Cine doreste sa ne scape de chinuri impartasindune ceva insighturi in aceasta probleme este rugat sa comenteze la postul asta. Oricum, oricat si orice va fi, noi tot vom invinge, vom afla adevarul!

 Si evident vi’l vom impartasi si voua.

Maine plec in Praga, cand mantorc (mie frica davion) i’ll let you know ce si cum e si pacolo!

Sa auzim de bine!


p.

[pippus]

http://www.petreanu.ro/2009/09/branzurile-pranzului/

Dupã multã vreme, am comandat ºi eu o pizza, soluþia pentru un prânz rece ºi umed luat când urma sã am timp, mai pe searã. Am cerut o “quatro formaggi”. Am primit asta:



Ce-aº putea reproºa, totuºi? De brânzã, era brânzã, cine spune cã trebuia ºi distribuitã uniform? Dacã aºa a venit ea, pãtratã, ce poþi cere, fantezii geometrice?

Mã întreb, totuºi, dacã la aia cu ton se pune vieþuitoarea cu totul.

Era de la Tratoria Il Calcio.

[nagual]

Na, ca si scriitorii isi zugravesc singuri! 
Dupa care urmeaza...
   CURATENIE GENERALA

În timp ce vãruiam ºi plîngeam, prietenii m-au consolat: “Sã vezi ce satisfacþie o sã ai cînd termini”. Am terminat. Mã uit cu atenþie la pereþii proaspãt vãruiþi, dar nu simt nici o satisfacþie. Mã gîndesc cã dacã satisfacþia s-ar obþine cu var lavabil, ar trebui sã întîlnesc pe stradã foarte mulþi oameni fericiþi… Poate pe parcurs, mai tîrziu. Deocamdatã mã simt de parcã m-a bãtut cineva cu parul, zilnic, timp de trei sãptãmîni. Sau o fi ºi asta o satisfacþie.

Ieri am dormit lat, aºa cã povestesc asta azi: sîmbãtã, pe searã, am început sã car la tomberon gunoaiele adunate în casã. Saci, praf, gãleþi, ºipci, porcãrii… Într-una dintre ultimele ture, tîram dupã mine un lighean, un scaun ºi un sac de plastic. Cît m-am odihnit, mi-au cãzut ochii în sac. Chiar deasupra am zãrit niºte haine. Bine cã a mai aruncã Ralu din ele, îmi zic, cã ºi-aºa avem cu tonele, nici nu ne mai încap prin ºifoniere. Plus cã avem unele pe care nu cred sã le mai fi îmbrãcat în ultimul an. La tomberon, era o familie de þigani care urmãreau cu curiozitate ce tot car eu din casã. I-am vãzut cum se repezeau ca vulturii pe saci, sacoºe etc. dupã ce plecam. Hai sã nu-i mai chinui sã caute prin gunoaie, mi-am zis. M-am dus cãtre ei cu sacul în care zãrisem cîteva haine ºi l-am întins politicos, sã nu-i jignesc cumva: “Nu-i mare lucru, dar vedeþi cã aici cred cã sînt niºte haine care cred cã mai pot fi purtate. Dacã nu, asta e…”. În urmã, am auzit niºte chiote de bucurie.

În casã, am întrebat-o pe Ralu, la rîndu-mi curios, ce haine a pus în sac, la aruncat. “Care sac?”. Cicã nu pusese nici o hainã de aruncat în saci, ci hainele noastre bune, ca sã nu se umple de praf. În ãla pe care îl aruncasem erau cãmãºile mele business, blugi, tricouri, pulovere etc. Mi-e ºi fricã sã fac un inventar ºi sã vãd ce haine îmi lipsesc. Sincer, îmi pare un pic rãu dupã ele (sînt genul care are haine “favorite”), dar cum ar fi fost sã mã duc iute la gunoi – plin de var din cap pînã în picioare, în ºlapi, în niºte cîrpe de tricou ºi o pereche de pantaloni scurþi  – ºi sã mã bat cu þiganii lîngã tomberon pe niºte haine? Cum aº fi arãtat în ochii vecinilor care ar fi privit scena de sus, de la ferestrã?… Sã fie primit.

Sã ºtiþi, la o adicã, asta înseamnã curãþenie generalã. Se-aruncã tot. Mai am bibliotecile, ºifonierele, paturile, frigiderul, aragazul, televizorul etc.  ºi pe urmã mã liniºtesc.

Later edit: mã duc sã duc gunoiul. ªi tare-mi e cã o sã întîlnesc un aurolac îmbrãcat în costumul meu cu care am fost la recepþia principesei Margareta.

http://florinlazarescu.wordpress.com/2009/09/14/curatenie-generala/

[pippus]

http://www.petreanu.ro/2009/08/zuzu-pisica-din-lucca/

Zuzu-pisica din Lucca

Unul dintre detaliile care-mi fac simpatic un loc este încrederea animalelor în strãinii care trec pe acolo. Dacã interacþioneazã cu tine, sunt ºanse sã fie un loc civilizat ºi relaxat.

Pisicile sunt barometrul perfect. În Bucureºti e practic imposibil sã pui mâna pe vreuna. Au încasat atâtea ºuturi încât toate au acum gena suspiciunii. Un oraº în care animalele se feresc de oameni spune ceva despre lipsa de educaþie a locuitorilor.

Pisica din fotografiile astea se plictisea de moarte pe un pervaz din Lucca. A fost suficient un psst-psst ca sã declanºeze un spectacol de frãsuieli ºi contorsiuni. Acrobaþiile s-au intensificat când m-am apropiat.
I-am întins camera foto ºi asta i-a provocat o curiozitate rãvãºitoare. Mi-a tras vreo douã lãbuþe zdravene peste obiectiv ºi m-a mieunat amarnic, cerând obiectul. Nu l-a primit. S-a uitat lung dupã mine când am plecat. Pisicii ãsteia îi plãcea sã întâlneascã necunoscuþi.


p.

[pippus]

http://www.petreanu.ro/2009/08/trademark-ro/

Trademark RO

Toþi cerºetorii peste care dai prin Europa vin din România. E marca naþiei - aºa cum africanii vând poºete, mãrgele ºi ceasuri pe cearceafuri, aºa românii cerºesc.

Dacã se eliminã vizele pentru SUA, homeleºii americani au îmbulinat-o. Or sã vinã profesioniºtii peste ei.


p.

[pippus]

blog ortodox

http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/09/18/inspirat-patriarhul-ilia-al-ii-lea-al-georgiei-a-gasit-o-solutie-pentru-cresterea-natalitatii-o-g-nr-8/

Bucurã-te, sfântã Xenia, rugãtoare pururea bineprimitã pentru sufletele noastre!

Inspirat, Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei a gasit o solutie pentru cresterea natalitatii (O.G., nr.
[adica le-a promis ca boteaza personal orice al-3-lea copil al unei familii ]

Patriarhul Ilia al II-lea determinã creºterea natalitãþii în Georgia

În Georgia se nasc mai mulþi copii datoritã Patriarhului Ilia al II-lea, care pare sã fi contribuit decisiv la o creºtere cu 20% a numãrului naºterilor în 2008, faþã de 2007, relateazã cu uimire (mai ales pentru o þarã atât de pro-avort cum este Marea Britanie) corespondentul de la Tbilisi al BBC News.

Dupã ce Întâistãtãtorul Bisericii Ortodoxe a Georgiei le-a promis celor pãstoriþi cã va boteza orice copil nãscut într-o familie care are deja cel puþin doi copii, georgienii s-au pus, efectiv, „pe treabã”. Scepticii ar putea spune cã nici rãzboiul cu Rusia din august 2008, nici recesiunea economiei globale nu loviserã þara la vremea când au fost concepuþi respectivii copii, dar ºi încrederea georgienilor în promisiunea fãcutã de Patriarhul lor a contat în mare mãsurã.

„Când a anunþat cã va boteza orice copil al pãrinþilor cu cel puþin doi copii, n-am rezistat oportunitãþii de a mai avea unul”, a declarat o femeie al cãrei al patrulea copil a fost botezat de Illia al II-lea. „A avea un copil botezat de Patriarh este foarte special”, a adãugat mama, Pati Bluashvili.

Femeia este sigurã cã „cei mai mulþi pãrinþi au decis sã aibe mai mulþi copii datoritã lui. „Dacã Preafericirea Sa îþi boteazã copilul, înseamnã cã devine naº, ceea ce este o onoare”, mãrturiseºte Bluashvili.

Iar opinia femeii este întãritã de zecile de cupluri care ºi-au programat botezul copilului în cadrul uneia din cele patru ceremonii organizate anual, când „naºul” Illia al II-lea îºi ia fiecare fin în braþe, îl cufundã într-o cristelniþã gonflabilã amplasatã în catedrala Sameba din Tbilisi, apoi îºi dã binecuvântarea noului creºtin.

În Georgia – confruntatã, pânã nu demult, cu o ratã a natalitãþii catastrofalã – naºterile au sporit de la 48.000, în 2007, la 57.000, în 2008. Desigur, sunt voci care pun acest fenomen pe seama creºterii veniturilor familiilor, însã nu poate fi subestimat rolul jucat de promisiunea fãcutã de Patriarhul de 76 de ani.

Potrivit BBC News, Illia al II-lea (care pãstoreºte circa patru milioane de credincioºi – peste 83% din populaþia þãrii) „are un rol foarte influent în societatea georgianã” ºi mulþi conaþionali îl privesc drept „figura cu cea mai mare autoritate din viaþa lor”.



p.

[pippus]

http://munteanuk.blogspot.com/

si aici un inocent ortodox fundamentalist, dupa nonshalantza cu care numeste altarul anglicanilor "o tejghea oarecare"

http://munteanuk.blogspot.com/2009/09/ortodoxia-in-east-sussex-6-orthodoxy-in.html

O mare sãrbãtoare precum cea de astãzi – Naºterea Maicii Domnului – mi-a prilejuit sã-mi amintesc cã, între multele lucruri nepreþuite care le lipsesc britanicilor din East Sussex ºi de pretudindeni, poate cel mai dureros este lipsa Preasfintei Nãscãtoare…

…din clãdirile încã numite ‘biserici’ de cãtre protestanþi, din orice spaþiu public, dar ºi din tot mai multe… inimi. Pe alocuri, au mai auzit tinerii de ‘povestea lui Iisus’ (alãturi de poveºtile cu Santa Claus, Peter Pan, Harry Potter etc), dar despre prin cine ºi cum anume a intrat El în lume nu pare sã mai intereseze pe cineva.

Dacã n-ar fi fost aceastã icoanã (click aici pentru imaginea mãritã) de deasupra altarului din Biserica greceascã din Brighton, plus întreg iconostasul, cu greu ai fi deosebit eleganta încãpere anglicanã de orice altã salã de dezbateri. ªi nu oarecari dezbateri, ci parcã din acelea politice.

Cum poate sfinþi chipul Maicii Domnului ºi al oricãrei icoane orice incintã, fie ea cocioabã sau peºterã! Poate, dupã pãcatele sau dispoziþia sufleteascã a fiecãruia dintr-un moment, Chipul lui Hristos (mai ales în ipostaza de Pantocrator) te acuzã ºi te arde cumva, dar Fecioara cu Pruncul te cheamã întotdeauna… Acasã.

“Nimeni nu vine la Tatãl Meu decât prin Mine,” ne-a spus Hristos, dar nici nu poate ajunge cineva cu adevãrat la El, fãrã sã se apropie de Mama Lui. Fãrã ea, mântuirea ar fi un oarecare concept, iar Hristos doar un personaj de basm, nu deopotrivã Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului.

Este încã destulã bunãtate ºi bunãvoinþã la oamenii (mulþi – admirabili; toþi – demni de iubire!) din UK... Existã încercãri de a înfãpui binele, poate chiar de a-L afla pe Dumnezeu… Ori mãcar tentative de îndreptare a firii lucrurilor, schimonosite de hedonism, individualism ºi consumism tot mai existã…
Dar, fãrã Hristos – ºters aproape total din discursul public din UK, nici mãcar pãstrat fie ºi stors de semnificaþii prin supraexpunere, cum se face prin ‘brandul Jesus’ în America – toate intenþiile de mai bine nu vor rãmâne decât dintr-acelea care paveazã drumul spre iad.

Un Iisus Hristos fãrã Maica Sa nu existã. Aºadar, nici un altar precum cel din a treia imagine (din capela Castelului din Edinburgh), lipsit de o icoanã a Preasfintei Nãscãtoare, nu este un altar de bisericã, ci o tejghea oarecare.

Aceasta e cancerul sufletesc de care suferã britanicii ºi toþi occidentalii. Odatã ce altarul lor n-a mai fost altar (de la Marea Schismã), eterodocºii ºi fiii lor nereligioºi cautã mântuirea – ºi-or cãuta-o pânã ‘le-o va da’ Antihrist! – la tot felul de instanþe politice... tejghele, tribune, mese (mai rotunde ori colþuroase) la care se aºazã mai-marii vremurilor “în care nu este mântuire.”



p.

[pippus]

blog de seducator profesionist, cu carte de succes

motto : E frumoasã, deci trebuie curtatã. E femeie, deci trebuie cuceritã.

www.juan.ro  

Esti la fel de prietenoasa pe cat esti de frumoasa

Am primit ieri sms-ul de la tine si coletul sambata de dimineata… de cand il mai asteptam
Dar sa o iau cu inceputul.
Dupa ce am citit cartea, am aplicat la restaurant(la servici) replica “Ana Maria, tocmai imi spuneam k dc esti la fel de prietenoasa pe cat esti de frumoasa……(continuarea o stii si tu, de altfel!).INCREDIBIL, DAR ADEVARAT… a functionat!in mai putin de un minut fata mi-a dat nr ei de mobil si azi ma intalnesc cu ea
Te rog frumos, sa ma crezi e prima oara in viata mea cand am avut curaj si incredere in mine(mai ales ca mi-am infrant si timiditatea!) toate acestea datorita…TIE.
Iti spun toate aceste lucruri, pentru ca la inceput eram foarte reticient in privinta cartii tale, chiar dc pe site erau postate o multime de pareri bune.

PS: Cand ai drum pe la Bucuresti, dc poti si ai timp, suna-ma sa dau o bere! Am salvat nr tau in agenda telefonului

Chiar daca nu ma crezi, eu zic ca ai castigat un prieten.O sa te pomenesc cunoscutilor mei.

SA AUZIM NUMAI DE BINE

Stefan

))))



p.

[pippus]

si asta, sfaturi de agatzat, care e beton

Texte, da si nu


Uneori e bine sa folosesti “texte” la agatat, iar alteori nu.
Dar cel mai mult depinde de “textele” tale. Caci daca folosesti asa ceva:
“Pun pariu ca ai prieten, nu-i asa?” sau “Hei fata, esti atat de frumoasa!” sau “Pot sa te invit in oras vreodata” sau “Oh, draga, nu este nimic in neregula cu tine! Esti superba!” poti sa te lasi de agatat chiar in clipa asta!
Textele astea sint groaznice, atit de plictisitoare, obositoare si asa mai departe, incit daca tu esti adeptul lor si nu doresti sa le schimbi, mai bine parasesti siteul acuma, caci serios nu asa merge agatatul!

Cele mai bune texte, sint acelea care par, chit ca sint spuse de tine, ca “ea” te agata, ca “ea” incearca ceva!
Cu alte cuvinte, tensiunea din moment nu este pe umerii tai, tu nu esti nervos, actionezi decis, nu ca un pierzator pentru ca “ea” te agata ;-)

Asa ca data viitoare cind esti in joc, incearca citeva din acestea:

1. In general, dupa primul contact, sau in curs de contact:
“Uite, doar pentru ca esti dulce nu inseamna ca am sa ies cu tine in oras. Ce? Tu ai crezut ca sint asa de “usor”? Fii serioasa!”

2. Pentru colege de munca, sau tipe care lucreaza undeva:
“Cum poti lucra, daca atunci cand eu sint aici tu flirtezi cu mine tot timpul? Stiu ca sunt un tip fabulos, dar daca iti pierzi slujba, nu am de gand sa te intretin!”

3. Dupa ce te-ai vazut deja cu ea:
“Stiu ca ne-am distrat bine, dar te rog sa nu ma hartuiesti si sa ma suni de 50 de ori pe zi, pentru ca voi anunta politia!”

4. In cazul în care o femeie face sugestii sexuale:
“Nu stiu daca as putea sa fac sex cu tine, ce ma fac daca nu poti mai mult de 2 minute? Nu stiu daca
poti sa saruti… Stii ceva: ma voi gandi la asta! “(apoi o saruti).

Sa imi spui cum a mers si care replica are cel mai mare succes.

 



p.

[pippus]

din nou nemuritorul juan, din seria "lucreaz-o ca un lider care esti"

ia d-acilea

http://juan.ro/cum-sa-ii-afli-numarul-sau-emailul/

Cum sa ii afli numarul sau emailul


........
Acuma tot legat de primul contact, mai este ceva ce ar trebuie sa faci rapid si fara frica: “sa ii afli numarul de telefon si/sau emailul”.
Poti aplica mai multe metode, destul de eficiente, iar azi am sa explic o cale simpla si rapida.
Ideea cea mai simpla este sa intrebi imediat, si este ok sa faci asta. Vei fi surprins cit de multe femei raspund pozitiv la o astfel de cerere, doar dupa citeva minute de conversatie. Este adevarat si o spun din proprie experienta.

Daca actionezi decis, ca un lider, ea va reactiona pozitiv.
Fa asa: dupa ce vorbiti de citeva minute ii spui: “ma intorc la prietenii mei” (sau ce ai de gind sa faci), apoi te intoarci cu spatele la ea si incepi sa pleci.
Daca chiar te pregateai cu adevarat sa pleci (sa zicem ca erai intr-un bar, si tocmai doreai sa te duci acasa sau in alta parte), e chiar mai bine.
Asa ca spune-i: ” trebuie sa te parasesc acuma, plec, etc … mi-a facut placere sa vorbim ” si apoi intoarce-te cu spatele.
Acum, doar dupa ce ai intrerupt contactul vizual si te-ai intors cu spatele, intoarce-te inapoi si spune: “Hei, ce ar fi ……!”
Ea te va privi si … vei fi surprins de rezultat! Bafta.



p.

[pippus]

http://muratura.wordpress.com/2009/07/28/women-learn-to-treat-your-men/

Câțiva muncitori în salopetele albastre, unși cu smoala de la blocul vecin, șed  în pauza bine-meritatã de dimineațã și împart o ceapã crãpatã-n patru cu o roșie sãratã. De asemenea îi împãrtãșesc și unui puștan câte ceva din înțelepciunea vieții:

- Mãh, te bate?

- Mnu…!

- Mãncare?

- Pãi când face, da. Îmi dã.

- Îți dã bani in casã?

- Da, da… dacã are îmi dã.

- Ș-atunci ce mai vrei, omule, de la muiere?

Și mustãciosul înghiți ultima bucatã de pitã, frecându-și palmele de sare și firimituri.