următorul mesaj »

[ranya]

Toata harmalaia dureaza pana in jur de 6.00 cand romanul nostru decide ca masina e pregatita pentru o noua zi iar vecinii s-au trezit  complet.

[pippus]

vaiiiiiii, cica blog ptr fete, da numa daca e cunoscatoare, adica adulte, hotarate si nu puritane



www.dudesidliketofuck.com

[Aliniutza]

vaiiiiiii, cica blog ptr fete, da numa daca e cunoscatoare, adica adulte, hotarate si nu puritane



www.dudesidliketofuck.com

Vai.....era sefa langa mine. Am inchis siteul cu viteza luminii 

[pippus]

un text dragutz, de 8 martie


http://groparu.ro/despre-femei-de-8-martie/


 Despre femei, de 8 Martie



Uitaþi-vã ºi voi la ele, cât de scumpe ºi frumoase ºi drãgãlaºe sunt ele! Ca o primãvarã a naturii, ele!

Au grijã de noi de când suntem de dimensiunea unui buric. Ne hrãnesc, ne apãrã de microbi ºi sar ca leoaicele dacã li se pare cã ne este pusã în pericol integritatea sau viaþa. Se luptã pentru custodie ca spartanii sau îndurã ani în ºir bãtãi numai ca sã ne vadã mari.

Ne iau de soþi ºi ne gãtesc sãnãtos, ne spalã, ne dezmiardã, iar uneori, chiar dacã le doare capul, fac sexuleþ cu noi. Sunt înþelegãtoare dacã nu le descoperim în primii 6-7 ani clitorisul, ºi ne refuzã delicat atunci când le îmbiem sã-ºi aducã o prietenã în scutecele voastre (cititirii de la MISA sunt rugaþi sã-mi trimitã e-mail dacã au exemple concrete cã nu-i aºa).

Ne zâmbesc atunci când ne este viaþa înnoratã, ne apãrã de soare cu creme cu factori de protecþie 30 când merem la mare cu ele, sunt iertãtoare, diafane ºi delicate, ºi ne spun “te iubesc, mã prostule!” într-un fel care îþi ridicã pãrul. Da, da, pãrul ãla de acolo.

Rabdã cu stoicism discursuri de-ale noastre despre fotbal, maºini, pescuit, vinuri, avioane, tancuri, al doilea rãzboi mondial, Diesel versus benzinar. Ne ridicã atunci când suntem jos, ne îmbãrbãteazã ºi ne dau putere sã luptãm ºi a doua zi.

Dacã suntem  bolnavi sau mahmuri, ne îngrijesc. ªi nu precupeþesc nici un efort pentru a ne asigura o viaþã lungã, cât mai lungã alãturi de ele.

Pentru cã o viaþã lungã alãturi de ele înseamnã mult mai multe prilejuri, pentru ele, de a ne cicãli cu pasiune – aºa cum numai ele ºtiu.

[pippus]

vai, da, dar uita-te si tu la adresa plus am zis ca e treaba adulta.

))

vaiiiiiii, cica blog ptr fete, da numa daca e cunoscatoare, adica adulte, hotarate si nu puritane



www.dudesidliketofuck.com

Vai.....era sefa langa mine. Am inchis siteul cu viteza luminii 

[arvinna]

si eu imi bagasem nasul da' noroc ca nu era sefu' p'aici...

[ranya]

vaiiiiiii, cica blog ptr fete, da numa daca e cunoscatoare, adica adulte, hotarate si nu puritane

pip, scris cu litere mai mari, rosii si cu nota: "nu deschideti in timpul serviciului."

[pippus]

blog frumusel cu recenzii de carti

http://cristina-v.blogspot.com/




p.

[pippus]

blog di una musulmana nata a Perugia

http://sumaya-blog.blogspot.com/

Sumaya Abdel Qader
    Milano, Italy
    Sumaya Abdel Qader nasce a Perugia il 16/06/1978 è figlia di immigrati giordano-palestinesi. E' laureata in biologia e sta conseguendo una seconda laurea in lingue e culture straniere. Collabora con Università e scuole italiane tenendo conferenze, lezioni e corsi su: Islam, mondo arabo-islamico, musulmani europei, immigrazione, nuovi italiani, multicultura, ecc... Una dei fondatori dell'associazione GMI (Giovani Musulmani d'Italia), ha ricoperto la carica di Segretario Generale e Vice Presidente. Scrive per il settimanale Vita e il suo inserto mensile Yalla Italia. Ha pubblicato per Sonzogno Editore nel settembre 2008: "Porto il velo, adoro i Queen"-nuove italiane crescono




sul suo ultimo libro :

http://www.comune.empoli.fi.it/biblioteca/iniziative/donne/bibliodonna/2009/txt/28.htm

Sulinda ha trent'anni, studia all'Università di Milano per diventare interprete, ha due figlie e una casa da gestire. Vive, come molte delle sue coetanee, in una realtà dubbiosa e problematica, alla ricerca di una propria identità, che per Sulinda non consiste solo nel ruolo di moglie, madre e donna, ma in quello di straniera nel proprio Paese natale. Sulinda infatti appartiene alla cosiddetta Seconda Generazione, fatta di uomini e donne nati in Italia ma da genitori immigrati, e per questo non ufficialmente riconosciuti come cittadini italiani. A loro, giovani alla ricerca di una dimensione di equilibrio che integri antiche tradizioni e nuove aspirazioni, la legge non riserva altro che lunghe code agli sportelli della Prefettura, visti rinnovabili anno dopo anno, umiliazioni e difficoltà di ogni genere, piuttosto che opportunità da cogliere con speranza. Un racconto-verità di taglio autobiografico che, con uno stile pieno di humour, vuole abbattere il muro di diffidenza e pregiudizi che circonda i giovani musulmani italiani, facendo riflettere e sorridere al tempo stesso.

[Aliniutza]

blog frumusel cu recenzii de carti

http://cristina-v.blogspot.com/

p.

Hmmmmm....cine stie ce zmei imi apar iar pe ecran, daca deschid siteul. 

[ranya]

e ok, e ok....si la servici se poate

[pippus]

http://groparu.ro/roma-prima-zi/

Roma - prima zi


Era o searã liniºtitã în capitala Italiei, iar Bruno, în camera sa de hotel, se pregãtea pentru a doua zi, una deosebit de importantã pentru el. κi puse costumul la tratament cu aburi în baia cu duºul fierbinte pornit, pentru cã se cam mototolise de la drum; îºi verificã nodul la cravatã, îºi scuipã pantofii ºi îi ºterse atent cu draperia, ºi îºi pregãti ustensilele de bãrbierit pentru dimineaþã. Era în delegaþie, iar a doua zi urma sã se întâlneascã cu preºedintele unei importante companii italiene din domeniul ambalajelor de gnocchi, cu care spera sã încheie un contract de exclusivitate pentru serviciile de transport oferite de compania la care lucra Bruno. Bonusul trimestrial al lui Bruno depindea de succesul întâlnirii de a doua zi.

ªi, pe când îºi pensa urechile, Bruno auzi un mini-geamãt din camera de vis-a-vis. Se opri o clipã, ºi când geamãtul deveni puternic, baritonal, masculin, Bruno zise:

- Se mut. Se mut, îºi zise Bruno, mustãcind un zâmbet complice. Vecinii mei, gli Romeni. Se mut ca iepurii.

Geamãtul se auzi din nou, mai puternic ca prima datã, mai prelung ºi mai vibrant.

- Aºa! Dã-i!, Madonna, haha, deºi sunteþi Romeni, mã bucur pentru voi, amore massimo, é.

Geamãtul se repetã, încã ºi mai baritonal. Bruno dãdu TV-ul pe o emisiune de searã cu italience cu þâþe mari de pe ReteQuattro, ºi dãdu sonorul la maxim, sã acopere.

- Câtã virilitá, Domini, câtã tinereþã! Of, passione, ragazze, Perroni, Italy… oftã Bruno, ºi îºi aminti o secundã de ce fãcea el cu ragazzele acum 6 ani, când nu era cãsãtorit ºi nu îi avea pe cei cinci bambini ai sãi. Acum – îºi vânduse Alfa Romeo, avea un Fiat Idea luat în rate, cel mai mare mai avea puþin ºi mergea la ºcoalã… se schimbã vremurile!

Gemetele nu conteneau, devenirã o litanie sacadatã, apoi urcarã o gamã pânã începurã sã evoce o furie animalicã, o tensiune zãgãzuitã pe cale sã se reverse ca un puhoi primãvãratic, un vulcan titanic de pasiune fierbinte cât Soarele, o avalanºã de simþiri care trãdau un iraþional pur ºi de nestãvilit, un vuiet ca de Mare Tirenianã…

…dupã o orã de gemete, Bruno începu sã se gândeascã cu cine ºi la ce vârstã mai avusese el asemenea performanþe – fãrã stimulente. Hmm… avusese, fãrã doar ºi poate! Dar amu avea un lapsus ºi nu-ºi amintea prea bine.

…dupã 3 ore, Bruno se gândi sã sune la recepþie.

…dupã patru ore ºi jumãtate, în miez de noapte, Bruno, care se lupta cu somnul, cu gemetele masculine din camera alãturatã ºi cu bãtãile ritmice ºi sacadate în saltea, începu sã le batã în perete. Basta, mascalzone, vai via! ºi mai zise câteva cuvinte italieneºti care nu se spun decât între benzi rivale de sicilieni ºi coze nostre.

…dupã 6 ore aþipi, iepureºte, cu patru perne peste cap ºi sonorul la maxim, într-un concert de vaiere ºi scâncete în cele mai ciudate tonalitãþi.

…dupa 8 ore, Groparu reuºi ºi el sã adoarmã ºi sã nu mai geamã ca prostu de durere de mãsea de minte, futu-þi gura mãtii de durere de mãsea care nici cu trei Ketonale nu trece!
 

[pippus]

un blog haios

http://www.tvdece.ro/page/2/?page_id=3078

Ca sã rãspund diverºilor care mi se adreseazã prin formula: “Bã, tâmpit mai eºti. De unde ‘mnezo þi-o venit ideea aia?”, m-am hotãrât sã fac publice sursele mele de inspiraþie. A fost o decizie grea, dar necesarã. E posibil sã fie o decizie nepotrivitã. Pânã la urmã, e o decizie.

Aºadar, mãrturisesc, cu mâna pe sfârcuri, cã gãsesc inspiraþie:

- în gãurile din ºosete

- în pãrul des de pe mâna unei domniºoare

- în etichetele chiloþilor ieftini de la Kaufland (4 la 5,2 lei)

- în mirosul unei bluze purtate 12 ore

- în scamele din buric

- în dâra de salivã lãsatã pe pernã dupã un somn sãnãtos

- în unghiile urâte de la picioare (unii chiar au unghii de lighioane, cu toate cã sunt îngrijite; aºa s-au nãscut)

- în frezele de nuntã

- în flocii din cur

- în privirea pierdutã a unui beþiv

- în oglindirea feþei mele în apa din budã

- în mirosul bãtrânilor

- într-un copil care suge de la un sân superb, de þi se face poftã

- într-o vomã sãnãtoasã dupã un kil de pãlincã

- într-un trandafir superb, prevãzut cu stropi delicaþi de rouã

- în gustul amar pe care þi-l lasã o masturbare nereuºitã

- în lacrimile unui prost care devine conºtient de nivelul sãu de inteligenþã

- în plasa de rafie a unei bãtrâne

- într-o carie

- în pupicul plin de salivã al bunicilor

- în privirea drãgãlaºã a unui copil nou nãscut (ioiii, ce drãguuuþ)

- în senzaþia pe care o am vara, când îmi fierb ouãle

- într-un buton obosit de lift

- într-un muºuroi de furnici (din câte am înþeles, când eram mai mic, îmi plãcea sã consum furnici)

- în lenea de a clipi

- într-un controlor de pe transportul în comun cu tricou Gucci

- într-o casetã (nu CD!) a formaþiei Abba

- în momentul în care realizez

- în bobocii de raþã care udã orice virginã

- în fondul de rulment

- în fondul de ten aplicat pe o faþã bombardatã

- în oameni (asta e cea mai siropoasã sursã)

În clipa asta.

[pippus]

(acelasi blog )
http://www.tvdece.ro/page/3/?page_id=3020

Fiziologia la feminin


Chiar dacã ies prin aceleaºi orificii, se pare cã deºeurile fiziologice sunt de douã feluri: masculine ºi feminine. Mai mult, ele au aceeaºi consistenþã, acelaºi miros ºi chiar acelaºi gust (pentru excentrici), dar proliferarea feminismului ne-a împins sã ducem drãgãlãºenia pe tãrâmul putorii.

Arhicunoscuta bãºinã se traduce la feminin prin vânt sau, þineþi-vã bine, puc. Înþelegeþi ce scriu eu aici? Ele nu fac bãºini, ci pucuri! Replica: “Ooops, mi-a scãpat un puc”, rostitã într-un moment stânjenitor, transformã acest gaz îmbãcsit într-un monument de drãgãlãºenie ºi inocenþã. Te aºtepþi ca rezultatul olfactiv sã nici nu-ºi mai facã efectul, de vreme ce nu vorbim despre o bãºinã de zugrav, ci despre un puc de domniºoarã. Pucul e atât de inofensiv încât, dacã ar prinde viaþã, s-ar transforma într-un ursuleþ koala de douã luni, prevãzut cu o fundã roºie la gât.

Ca sã rãmânem în aceeaºi zonã, o cãcare sãnãtoasã se “feminizeazã” prin termenul chãchiþã. E un termen mai “digerabil”, pentru cã avem de a face cu un diminutiv. Totuºi, sã nu ne îmbãtãm cu apã rece de closet ºi sã ridicãm chãchiþa la rang de personaj distribuit în Bambi. Dimpotrivã! Chãchiþa poate avea efecte estetice ºi olfactive mai dezastruoase decât cobra ieºitã din dosul unei bile masculine de 240 de kile. Însã, chãchiþã sunã… cum sã vã zic? Simpãticuþ! E atât de drãgãlaº, încât, la auzul sãu, urechea îºi strânge scãriþa ºi ciocãnelul ºi le duce la coafor.

Am o veste bunã! Pucul nu e singur pe lume! Are un frate geamãn pe care îl cheamã bâc. Când o domniºoarã respectabilã râgâie de se zguduzie încãperea, se va scuza spunând: “Îmi pare rãu, mi-a scãpat un bâc”. Bâcul nu e nici drãgãlaº, nici inocent. Bâcul e o adevaratã simfonie gazoasã. Dacã Mozart ar fi fost femeie, cu siguranþã marea parte a muzicii sale ar fi luat naºtere în urma unor bãcuri (râgâieli, pentru restul muritorilor).

N-am reuºit sã identific un corespondent feminin pentru duhoarea de transpiraþie, dar promit cã mã documentez.

 

[pippus]

post superhaios , dailycotcodac

http://www.dailycotcodac.ro/2010/03/descaltarea-musafirilor-in-folclorul-poporului-roman/

Descãlþarea musafirilor în folclorul poporului român

Pircã & Julius

Printre frumoasele obiceiuri vechi de milenii ale neamului nostru (nu le reluãm acum, le cunoaºteþi cu siguranþã), unul ne deosebeºte de orice popor de pe aceastã planetã. E vorba de descãlþatul musafirilor atunci când intrã în casã.

Din pãcate, nu ni s-a pãstrat paragraful din Herodot unde acest menþiona originea acestui obicei încã de la vechii geþi, dar se pare cã, atunci când renumitul istoric din Halicarnas a fãcut prima sa vizitã în coliba unui strãmoº de-al nostru, acesta i-a spus, politicos: “Nu vã supãraþi, nu vreþi sã vã scoateþi sandalele? ªtiþi, abia am fãcut curat ºi n-aº vrea sã stricaþi paiele de pe jos. Sunt proaspete ºi se zgârie foarte uºor”.

Deºi de atunci au trecut douã milenii ºi jumãtate, neamul românesc continuã sã pãstreze cu mândrie aceastã tradiþie. În Versailles, la Casa Albã sau pe Staþia Spaþialã Internaþionalã nu vi se va cere sã vã scoateþi încãlþãrile; în schimb, în cel mai umil apartament confort II din Berceni o sã fiþi rugat sã lãsaþi pantofii la intrare, ca sã nu zgâriaþi gresia ºi sã nu faceþi mizerie. Deºi aþi putea crede opusul, de fapt cererea este absolut întemeiatã, deoarece gresia, mai ales cea de trafic, este un material sensibil, aproape la fel de fragil precum cristalul de Boemia, astfel cã trebuie tratatã cu aceeaºi gingãºie ca un bebeluº.

Îndeobºte, tradiþia descãlþatului se îmbinã armonios cu o altã datinã strãbunã: cea a utilizãrii ºosetelor pânã la ultima suflare. Cum unii musafiri nu vin direct de acasã, ci poate au mai fost înainte ºi 8-9 ore la muncã, vizita poate oferi un bun prilej atât pentru un festin olfactiv, cât ºi pentru rememorarea unor clipe de neuitat din perioada stagiului militar. De asemenea, deoarece în ultima vreme s-a împãmântenit ºi la noi purtarea ºosetelor albe, foarte potrivite la costum (pentru cititorii din Moldova precizãm cã este vorba de o formã de trening, ce se poartã în mod tradiþional la ocazii festive în alte zone ale þãrii), a apãrut un nou risc. Mai precis, purtarea unor ciorapi noi, în cazul în care sunt de culoare deschisã, nu garanteazã neapãrat o searã perfectã, proprietarul ºosetelor albe nefiind preþuit tocmai pentru rafinamentul sãu.

Pentru a preveni astfel de incidente ce pot afecta întrucâtva o cinã apetisantã, unii amfitrioni le oferã oaspeþilor papuci de casã. Tradiþia cere ca aceºtia sã nu fie noi-nouþi, ci sã mai fi fost purtaþi înainte mãcar un an – doi, preferabil de o rudã vârstnicã sau de un membru al familiei care a fost cadru activ al armatei; de asemenea, sã fie fãcuþi din material textil, nu din plastic, care nu transmite în niciun fel simþurilor amintirea melancolicã a fostului purtãtor al papucilor.

În fine, la finalul vizitei musafirul neavizat ar putea sã mai aibã parte de o surprizã plãcutã, mai ales în cazul în care a remarcat ºi alþi oaspeþi care au plecat înaintea lui ºi mai ales dacã aceºti oaspeþi purtau trening (pentru cititorii din Valahia ºi Transilvania, precizãm cã este vorba de o formã de costum, ce se poartã în mod tradiþional la ocazii festive în alte zone ale þãrii). Surpriza constã în dispariþia încãlþãrilor lãsate la uºã. Fiþi însã fãrã grijã: o gazdã perfectã poate sã le ofere musafirilor mãcãr o pereche de bocanci de epocã. Ca un beneficiu suplimentar, aceste încãlþãri vor atrage invidia pensionarilor de la scarã, care ºtiu cã în ziua de azi nu se mai fac lucruri trainice, ca pe vremuri. Oaspetele trebuie sã aibã însã mare grijã sã nu arunce bocancii dupã utilizare, deoarece la urmãtoarea vizitã îi vor fi ceruþi înapoi. Cu aceastã ocazie va afla ºi în ce constã valoarea lor sentimentalã. “Au fost ai lui strãbunicu’, i-a purtat douã luni încontinuu în tranºee la Mãrãºeºti. Dupã aceea l-au demobilizat, cã l-au gãsit cu leprã”.