următorul mesaj »

[Cocolina]

Generatie-n blugi

Da....si eu sunt,sau mai bine zis am fost...o fata in blugi....intr-o generatie-n blugi....Si da,ma consider norocoasa totusi,norocoasa ca am putut face parte alaturi de generatia mea din acei tineri care au trait la brat cu iubirea,au putut visa la libertate,visand-o timid pe furis....privind la lumea de acum,nu pot decat sa ma consider norocoasa ca am avut atatea idealuri marete,uneori efemere,ca am putut sa ma bucur pt o pereche de blugi noi,pentru adidasi noi....eram unici intr-o lume unica....cu mici bucurii si mari deziluzii.
Dar toata aceasta lume uniforma,era lumea mea,era lumea noastra,o simteam si ma simteam parte din ea cu toata fiinta mea.
Intalnirea cu Cenaclul Flacara a fost un moment unic al timpului tineretii mele,timp ce s-a oprit in loc atunci...menit sa-mi pecetluiasca ardoarea si nelinistea anilor ce vor urma.
Intotdeauna mi-a fost draga poezia,el a stiut sa ne-o aduca in suflet prin tandrete si sublim...noi cei rebeli la ceas de seara,ramaneam tacuti alaturi sa-l ascultam...flacara aceea ce izvora din vocea lui,ne-a aruncat-o si noua,facandu-ne partasi la frumos si iubire.De ce atunci era atat de usor sa-l urmezi,atat de usor sa iubesti limba romana...
Mii de glasuri legate la unison razbateau cerul gri al Romaniei,ducand in zari speranta si tristetea...noi toti rebeli cu focul in priviri,copii frumosi ai veacului pustiu...
Eram si Ana lui Manole,si fata ce astepta iubirea la o cana cu vin....eram copiii dragilor nostri parinti ce nu voiam sa-si mai termine rostul pe-acest pamant....Am vibrat pana la ceruri,pana la infinit...sa ne-auda si Stefan de la Putna...i-am jurat iarasi peste veacuri credinta vesnica,eram cei care ne luptam cu muntii pt iubirea tarii si pentru libertate...
Inima,nu pot s-o potolesc,amintirile nu pot sa le gonesc....si totusi,iubirea....iubirea pe care am intalnit-o atunci...am luat-o de mana si mi-a cantat timid...pustioaico....am plans atunci pentru prima oara,am iubit atunci pentru prima oara,am cantat atunci impreuna pentru prima oara....
Sunt eu...fata aceea-n blugi Maestre...si-ti multumesc ca nu ne-ai lasat sa visam singuri,iti multumesc ca ne-ai luat de mana prin hatisul vietii,iti multumesc ca ne-ai inteles sufletul,zbuciumul...ti-ai inmuiat condeiu-n praf de stele si-ai scris cu foc in sufletele noastre de copii...Eu port acum mai departe flacara din inima ta,ea nu s-a stins pt ca o port si eu ,o poarta si ei...generatia-n blugi....(Cocolina)

[misulica]

idem

[Geronimo]

Frumos scris, Coco..
E suficient sa trezeasca interes celor ce nu au cunoscut poezia si muzica in vremurile comunismului.

[misulica]

am trait aceleasi emotii la cenaclu, la revolutie (fiecare zice cum ii place) si in piata universitatii.

[Madalina_Reloaded]

Pãunescu, acest diavol, acest înger, acest porc ºi acest geniu


Dumnezeu sã-l odihneascã. Cred însã cã, pe undeva, e un noroc pentru sãnãtatea mintalã a noastrã, a tuturor, cã a murit într-o dimineaþã de vineri ºi nu în mijlocul sãptãmânii. E deja week-end ºi poate, pânã luni, ne mai calmãm puþin la creieri. Poate, sâmbãtã ºi duminicã, la televiziuni vor fi mai puþin oameni de serviciu, care sã dea titluri ca alea pe care le-am vãzut azi, gen “Pãunescu – mortul învingãtor” ºi altele, care mai de care mai jenante. Poate, sâmbãtã ºi duminicã, scrie mai puþin lumea în ziare, pe bloguri, cu creta pe asfalt ºi cu artificii pe cer. Sãracul Pãunescu, a fost tãvãlit azi, în neºtire, când prin puf de îngeri, când prin cazanul cu smoalã. Unii l-au fãcut porc, l-au violat din toate poziþiile ºi i-au vãrsat în cap toate zoaiele posibile, alþii au scos harfele ºi ne-au cântat despre adierea de geniu care a atins, în ziua naºterii lui, glezna unui bebeluº ce avea sã devinã geniu absolut. Unii i-au vãrsat vidanje pe mormânt, alþii l-au numit, umflaþi de plâns, “POETUL”, cu majuscule, ºi s-au arãtat deciºi sã se arunce în groapã dupã el. ªi tot aºa, într-un delir fãrã limite, care cred cã l-a îngreþoºat ºi pe bietul Pãunescu, aºa mort cum e.
De-aia zic: bine cã e week-end, sã ne mai liniºtim puþin la cap. Poate de luni încolo, dupã ce ne mai revenim în simþiri, o sã vãd abordãri ceva mai moderate ale acestui deces, atât pe internet, cât ºi la televiziuni. A murit un om, pe bune. Nici Anticristul, nici Iisus Cristos. Nici Hitler, nici cel mai mare geniu al României ºi al planetei. Un om cu o biografie ºi un caracter discutabile ºi un poet foarte bun, pe parcursul unei pãrþi din opera sa (sã zicem o sutã de kile de poezii, din multe sute de kilograme, câte a scris).
Am putea oare sã ne reglãm intensitatea cuvintelor, corespunzãtor cu realitatea? Sau nu ne putem raporta la moartea cuiva decât în douã feluri extreme: ori îl sodomizãm, ori ne aruncãm devastaþi de durere istericã, peste el, în mormânt?

Simona Tache

[misulica]

mortul invingator

[Cocolina]

Adrian Paunescu a murit. Nu ar trebui sa se mai spuna nimic, poate, nici despre uriasa sa personalitate nici despre slabiciunile sale omenesti. Dincolo de bune si rele, Paunescu va trai si va ramane in istoria literaturii romane ca Poet. Ceea ce nimeni nu-i poate lua este imensa sa valoare creatoare. Este de prevazut totusi ca, asa cum gasca – atat de nociva pentru poporul roman -, a lui Tismaneanu, s-a bucurat la moartea marelui patriot roman Mihai Ungheanu, asa vor reactiona unii pigmei si acum, porcaindu-l prin presa, cu aere de intelectuali care n-au supt nimic de la stat niciodata si nici gura nu le-ar mirosi. Ambii scriitori romani fusesera deja condamnati la moarte in ticalosul “Raport Final” al “kominternistului pentru eternitate”  Tismaneanu, pe care, din pacate, Basescu nu a avut cand sa-l citeasca din scoarta in scoarta, inainte de a-l gira. Sunt curios acum ce o sa mai indrazneasca gasca anti-romaneasca, cand insusi presedintele Romaniei, care chiar il aprecia pe poet, a transmis condoleante in care afirma ca “prin întreaga sa activitate literarã, poetul Adrian Pãunescu rãmâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru mãiestria creaþiei sale, pentru pledoaria sa constantã pentru valorile naþionale ºi pentru generozitatea cu care a promovat generaþii de tineri poeþi ºi artiºti”? Oricum, public mai jos, preventiv, un Drept la replica pe care l-am adresat Deutsche Welle (dubioasei Sectii “Romane”) dupa o atare porcaire, “deontologica” desigur, cand Paunescu “indraznise”, ca senator si membru al Comisiei de Cultura, sa ceara cercetarea ICR-ului in care Patapievici isi promova, pe banii nostri, prietenii informatori ai Securitatii (si nu numai), ca Hoisie si Antohi. Ramane valabil si acum. Totodata, reproduc aici un text scris ieri, inainte de moartea poetului, de Razvan Ioan Boanchis, si publicat in ziarul National de azi, pentru ca se exprima atat de plastic si clar privind rezervele noastre, ca generatie, fata de ceausisme dar si scarba fata de sindromul patapievicilor si tismanenilor care au invadat spatiul public odinioara romanesc. Totodata, emotionantul editorial al celui mai talentat pamfletar al presei romane, la aceasta ora,  reflecta o situatie cu care m-am confruntat la randul meu, cand ma trezeam, chiar si in miez de noapte, cu un telefon de la poet: “Ce-mi dai pentru revista? Ai vazut cu ungurii? Dar cu Basarabia? Ai o pagina! Ba nu, doua, color!”. Si astfel a aparut, de exemplu, intr-o singura publicatie din intreaga Romanie, un omagiu adus fostilor prizonieri politici romani din Transnistria – pe al carei front a fost si Paunescu -, detinuti 12 si 15 ani in puscaria ruseasca de la Tiraspol. Si asa am putut sa le ofer lor si famiilor lor – care plangeau la vederea paginilor din Flacara lui Adrian Paunescu -  un ziar care sa arate ca Romania nu i-a uitat, ca jertfa lor nu a fost zadarnica. Era singurul.

Dumnezeu sa-l ierte!




Razvan Boanchis: În relaþia cu Adrian Pãunescu, eu am fost porc!

În ultimii 40 de ani ºi în urmãtorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hârtiei au avut ºi vor avea mârlãnia sã-l facã porc pe Adrian Pãunescu. Scaieþii ºi estropiaþii pixului n-au putut ºi nu vor putea sã accepte cã Pãunescu e o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e înmiresmatã de tropotul ºi de ispitele imposibil de tradus în limba mohorâþilor de profesie. În relaþia cu Pãunescu, eu am fost porc! Prima datã, l-am întâlnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre alþii, Marius Georgescu (Dumnezeu sã-l odihneascã!) ºi Ovidiu Ioaniþoaia. Cu vreun an înainte, ne zgâriaserãm în presã — „Naþional” contra „Sportul românesc” — pe o temã minorã, iar eu amestecasem în polemicã anticomunismul, comunismul ºi alte izmeneli de scãpãrici mucos. Pãunescu m-a luat, întâi, la frãgezit. „R.I.B., acest… (aici renunþ, cã a zis ceva laudativ, n.m.) ºi-a fãcut o meserie din a-l înjura pe Adrian Pãunescu!”. Dar totul era pe bazã de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rãu la temelie, dacã nu mã scoteam cu o replicã pregãtitã de-acasã. Azi recunosc cã aºa a fost, deºi, dupã tocºou, le-am povestit prietenilor cã am fost spontan. „Maestre, eu v-am înjurat, dar nu mi-a trecut vreodatã prin cap sã dau jos din bibliotecã volumele dumneavoastrã îmbrãcate în coperþi negre!”. Ioaniþoaia a zâmbit. ªi m-a salvat. Pãunescu a preluat ºi a înmulþit reacþia prietenului sãu. Râdea. Se îmblânzise. Dupã aia, m-am mai lecuit de febra anticomunistã, cel puþin în raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Existã douã diferenþe între odele lui Pãunescu pentru Ceauºescu ºi omagiile aduse lui Bãsescu de nevolnicii din banda lui Patapievici. Pãunescu scria despre ºeful statului cu talent ºi sub dictaturã. ªi-acum sã vã spun de ce am fost locatar al cocinei în relaþia cu Pãunescu. În urmã cu vreo douã toamne, mã certasem cu un personaj de neevitat al scrâºnetului contemporan, iar maestrul m-a descris mai frumos decât meritam în trei ziare („Fanatik”, „Ring” ºi „Flacãra lui Adrian Pãunescu” — le-am înºirat ca sã nu credeþi cã mai ºi mint, dupã ce cã mã dau mare!). La ceva timp dupã apariþia articolelor, þâr-þâr telefonul. Am vãzut numãrul. Celularul nu mai þârâia. Reverbera. „Trebuie sã ai o rubricã în «Flacãra lui Adrian Pãunescu»! Eu n-am bani sã-mi plãtesc colaboratorii, dar am un nume ºi puþinã glorie!”. Neavând-o pe-asta cu gratisul, cãutam o formulã sã mã eschivez. Pãunescu, tumultuos cum îl ºtiþi, nu-ºi propusese sã mã ºi asculte, nu-ºi închipuia cã poate fi refuzat. „Mâine, la 12, aºtept 50 de rânduri pe ce temã vrei tu. Ba nu, 80 de rânduri!”. Mie îmi ies douã cãrþi din 80 de rânduri, aºa cã a doua zi nu i-am mai rãspuns la telefon. Dupã câteva luni, m-a iertat. În preajma lui 20 iulie, din nou þâr-þâr. De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu cã te apreciez! Poimâine e ziua mea. Te aºtept!”. Când s-a fãcut „poimâine”, eram la mare ºi iarãºi i-am dat þeapã. L-am rugat pe Horia Ivanovici sã inventeze o scuzã. Astãzi, mi-aº dori ca acest articol sã aparã în „Flacãra lui Adrian Pãunescu” ºi sã aibã 80 de rânduri.

Ziarul National

[Madalina_Reloaded]

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cum-a-ajuns-adrian-paunescu-erou-205082.html

si apropos de "nici usturoi n-au mincat nici gura nu le-a mirosit", probabil ca nici lui paunescu nu-i mirosea gura a usturoi, ci a cu totul altceva:

Stimate tovarãºe Nicolae Ceauºescu,
Trist ºi singur ºi umilit, cum sunt, dat la o parte de forþe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauºescu“ în viaþa publicã româneascã, pierzându-mi aproape orice speranþã cã acolo, sus, unde sunteþi, glasul meu se va auzi, datoritã norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învãluit, uitând probabil în tristeþea mea sinucigaºã chiar ºi ºtiinþa de-a mã mai eventual bucura, am avut, totuºi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastrã de la ªedinþa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem sã cred cã adevãrul va ajunge greu la dumneavoastrã ºi boceam cu capu-n pernã, câteodatã, pierderea acestei ºanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist ºi viciat, de dezinformare criminalã, care e aproape fatal sã aparã într-o lume care nu-ºi mai conservã dialectica ºi opoziþia.
Vreau sã vã spun, tovarãºe Nicolae Ceauºescu, clar ºi din tot sufletul meu, cã, ºi dacã în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastrã aº face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacã aº ºti cã alte partide m-ar plãti, iar partidul acesta mi-ar mai da o datã vot de blam cu avertisment.
Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevãrat care nu poate sã nu observe cã în problemele fundamentale ale României aveþi o scânteie divinã ºi vã cãlãuzeºte un geniu lãuntric.
Vineri, 7 februarie, am cãutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastrã în toatã Capitala, îmi spusese tata de cu noapte cã v-a auzit la televizor ºi cã aþi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani ºi mã roagã sã vã transmit cã, dacã e nevoie de dânsul pentru apãrarea României ºi a fiinþei dumneavoastrã, la care þine ca la adevãratul eliberator al þãrii, vã stã la dispoziþie cu viaþa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puºcãriile, nedreptãþile, dar în care nu ºi-a permis niciodatã sã-ºi trãdeze credinþa în ceea ce a iubit ºi iubeºte.
ªi-ntr-un târziu am gãsit un ziar, ºi parcã nu-mi venea sã-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodatã de marea dumneavoastrã iubire pentru adevãr, dar am ºtiut cã mulþi ºi-au construit carierele minþindu-vã.
Dar când am vãzut cã sunteþi încã atât de tânãr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist ºi de necruþãtor cu adevãraþii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trãieºte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cãrui geniu sunteþi nutrit, am înþeles nici pentru mine, nici pentru ceilalþi oameni, care au fost îndepãrtaþi sistematic ºi programatic de dumneavoastrã, nimic esenþial nu e pierdut.
Cã am pierdut funcþii, cã am fost terfelit, cã mi s-au oprit cãrþile ºi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, cã nu mi se mai îngãduie sã public ºi cã sunt practic interzis în þara mea nu înseamnã nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire cã Tovarãºul nostru, cã Omul nostru, în care ne-am investit speranþele ºi tinereþea, ºtie adevãrul despre þarã ºi nu-i lasã pe mincinoºi, pe duri, pe incompetenþi sã triumfe.
La multe rele v-au îndemnat ei ºi unele, din pãcate, s-au ºi comis, dar existã o compensaþie istoricã, existã o revanºã a adevãrului ºi sunteþi autorul unui gest pe care mã vãd obligat sã-l numesc istoric, deºi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multã întrebuinþare, ºi când trebuie, ºi când nu trebuie.
Iubite tovarãºe Nicolae Ceauºescu, profetice cuvinte aþi rostit ºi bine aþi fãcut cã le-aþi lãsat sã aparã, sã fie cunoscute de acest popor care vã iubeºte, în ciuda faptului cã îl fugãresc ºi-l chinuie diverºi oameni cu putere, care au neruºinarea sã se prevaleze de numele dumneavoastrã în acþiunea lor de subminare a economiei naþionale, a agriculturii româneºti, a spiritualitãþii româneºti, pentru cã, dupã toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România sã fie uºor remorcatã de falsele idei înnoitoare de la rãsãrit.
ªi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastrã aþi restituit-o þãrii, sã ieºim în piaþa mare ºi sã jucãm, în frunte cu incompetenþii, pe care i-aþi demascat, la începutul acestui februarie 1986, ºi care nu vã vor iubi niciodatã, sã ieºim ºi sã jucãm o Gorbaciovskaia pe furate, pânã într-un punct, ºi-un ceardaº, o Kadareascã de la acel punct încolo.
Eu, tovarãºe Secretar General, fie cã mã vor omorî azi, fie cã mã vor ierta pânã mâine, înjurat ºi de Europa Liberã ºi de Moscova, ºi de Budapesta ºi vai, ºi de Bucureºti, cred în ceea ce am apucat sã cred în August 1968, când mi-aþi fãcut onoarea sã mã primiþi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenþei, invaziei, coaliþiei împotriva libertãþii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut pãrea, ºi-mi dau seama cã am greºit, cã adevãrul nu va mai ajunge niciodatã întreg la dumneavoastrã. Dar sufletul dumneavoastrã întreg, mintea dumneavoastrã pãtrunzãtoare, caracterul dumneavoastrã neînfricat v-au condus spre o analizã de o unicã acuitate ºi care trebuie sã rãmânã în istoria economicã ºi socialã a României moderne un document definitiv.
Vedeþi dumneavoastrã, cuvintele sunt iarãºi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguºitorii de toatã mâna ºi detractorii de toate felurile. Dar cu ce sã vã comunic emoþia mea? Acesta este Adevãratul Nicolae Ceauºescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluþionar, necopleºit de rutinã ºi capabil de gesturi epocale, pe care noi toþi ceilalþi s-ar cuveni sã-l transformãm în realitate. În valori, competenþe, beneficiu social.
Acum, poporul român aºteaptã mãsurile organizatorice pe care le anunþã cuvântarea ºi care sã aºeze lângã dumneavoastrã oameni competenþi ºi credincioºi. Dar acelaºi popor care vã iubeºte aºteaptã ºi acele acte revoluþionare prin care sistemul osificat ºi nefertil pentru înnoiri sã fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistã, ci amprenta lui Nicolae Ceauºescu, cel mai de seamã gânditor politic al situaþiei României sale.
ªtiþi, desigur, mai bine decât noi toþi, dar vã reamintesc ºi eu, cã oricâte schimbãri de persoane aþi face, dacã nu va funcþiona corespunzãtor sistemul, cu o realã competiþie a valorilor ºi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectã luptã de idei (cum aþi cerut cândva într-o analizã a dezvoltãrii ºtiinþelor sociale), situaþia nu se va putea modifica esenþial.
Va trebui ca democraþia pe care aþi promovat-o principal ºi neabãtut sã funcþioneze ca o nouã pârghie a progresului economic: ºi în industrie, ºi în agriculturã, ºi în ºtiinþã, ºi în culturã. Dar, vai, Tovarãºe Nicolae Ceauºescu, ca sã vã dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cãrþi ºi întreaga producþie editorialã stã, iar fierberea în culturã nu e bunã ºi nu face bine renumelui culturii române.
Mã-nchin dumneavoastrã pentru fantastica, surprinzãtoarea capacitate de a redescoperi adevãrul, îmi pare rãu cã rãnile pe care le port nu-mi îngãduie sã susþin o campanie publicã de analizã ºi subliniere a ideilor pe care le-aþi esenþializat în cuvântarea din 6 februarie 1986.
Pot doar sã vã mulþumesc ºi sã sper cã mã va gãsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vã vrea þara, aºa vã iubim noi, aºa ne faceþi sã ne ridicãm ºi din morþi, pentru a dovedi cã, într-adevãr, cum spuneþi, o þarã nu se face cu justificãri, ci cu fapte.
Sã trãiþi, Mãria Voastrã! ªi sã nu lãsaþi pe cei ce se ascund sub justificãri demagogice sã compromitã în vreun fel aceastã Adresare Cãtre Naþiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevãrat Raport de Epocã. Sã fiþi sãnãtos, omule bun ºi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politicã fariseii ºi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastrã izbãvitor.
Iatã de ce am considerat cã nu e deplasat sã vã trimit aceste rânduri. Ar fi, dupã opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastrã ºi arãtate naþiunii sã fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aþi oferit sã nu rãmânã izolatã, vremelnicã ºi sã nu parã o terapie momentanã, când e vorba de fapt de niºte vicii de fond, care þin în loc mersul înainte al acestei patrii care vã e atât de scumpã. Aº vrea sã cred cã noi toþi vom înþelege în spirit critic ºi autocritic marele dumneavoastrã exemplu de înþelepciune ºi curaj.
Sã trãiþi, Mãria Voastrã!
Adrian Pãunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986

[pippus]

io votez "porc"
sa ne amintim una recenta, nevasta omoara cu masina o familie si schilodeste ultima supravietuitoare, o copila, ceva de genul

nu a platit nicicum....



p.

[lidia_dorin]

Mi-a venit asa un atac de nostalgie. Am gasit pe trilulilu o gramada de colaje cu melodiile de la cenaclul Flacara.Cand le ascult ,fac abstractie de Paunescu, in ultimii 20 de ani ,multi s-au manjit cu noroi, s-au prostituat din punct de vedere intelectual, bla ,bla, tot ce vreti. Da' acuma zic, daca s-ar ridica ultimul bastard si ar reusi sa insufle putina viata in lumea asta amortita, putina demnitate , eu i-as purta respect.Sa faca sa prinda viata o idee, sa miste constiintele, fara iz de telenovele si povesti lacrimogene, sentimentele sa se manifeste pe dinauntru, un om sa se simta demn si serios si important si puternic.

<a href="http://www.youtube.com/v/OVdShARCw50" target="_blank">http://www.youtube.com/v/OVdShARCw50</a>

<a href="http://www.youtube.com/v/jjvC-MyCvoE" target="_blank">http://www.youtube.com/v/jjvC-MyCvoE</a>

[lidia_dorin]

 

<a href="http://www.youtube.com/v/cIF4Ra47Ku8" target="_blank">http://www.youtube.com/v/cIF4Ra47Ku8</a>

[ROKY641]

io votez "porc"
sa ne amintim una recenta, nevasta omoara cu masina o familie si schilodeste ultima supravietuitoare, o copila, ceva de genul

nu a platit nicicum....
in ani 80 ca sa te mentii la un anumit nivel trebuia sa faci niste sacrificii,Paunescu pentru cenaclu(erau multe voci care-l voiau inchis) se anchina in fata sus pusilor vremii.Ca personalitate culturala a fost de extraordinar, ca persoana fizica exact opusul.


p.

[Geronimo]

Da' acuma zic, daca s-ar ridica ultimul bastard si ar reusi sa insufle putina viata in lumea asta amortita, putina demnitate , eu i-as purta respect.Sa faca sa prinda viata o idee, sa miste constiintele, fara iz de telenovele si povesti lacrimogene, sentimentele sa se manifeste pe dinauntru, un om sa se simta demn si serios si important si puternic.

Parca nu erai de acord cand ziceam ca arta trebuie separata de artist. Artistul e om cu defectele lui dar arta e "Made in Heaven"

[Madalina_Reloaded]

ROKY, ala nu se inchina, ii punea in patru labe si-i lingea direct in dos. altfel cum putea sa faca pe "dizidentul" cu surle si trimbite?? sa fim seriosi, linistea si ordinea la cenaclu erau asigurate de militia si securitatea comunista. unde ai mai vazut tu asa ceva? dizidentii, de obicei, se ascund prin pivnite.. el urla "impotriva sistemului" pe stadioane.
doar ca atunci eram destul de prosti ca s-o credem.. azi ni s-au mai luminat si noua creierele (cit de cit)..

a cadea la unele compromisuri era altceva: recitai o poezie patriotica, faceai un film patriotic..ca sa ramii la gala. nu scriai volume intregi de ode lu nicu si leana si-i trimiteai scrisori din proprie initiativa, ca cea de mai sus...

[Madalina_Reloaded]

Artistul e om cu defectele lui dar arta e "Made in Heaven"

deci poa' sa si omoare in serie, daca stie sa cinte din fluier......
interesant punct de vedere....