următorul mesaj »

[Madalina_Reloaded]

Eco-naivitate urbanã

„Daca aº fi Guvernul Boc, uite ce-aº face…“, îºi începe amicul meu expozeul, zîmbind uºor. ªtie cã tot românul se pricepe la fotbal ºi agriculturã, astfel încît, beneficiind de suficientã autoironie, îºi continuã ideea. „Aº orienta toatã agricultura româneascã spre producþie din asta bio-eco-tradi. Sã umplem Europa cu produse proaspete.“ Mã pufneºte rîsul. Atmosfera este amicalã, nu risc sã-l contrariez. Cu toate astea, mã provoacã sã-i explic noima reacþiei mele.

Încep de la raft. Îi amintesc cã, prin toate reþelele mari de supermarketuri, au apãrut linii întregi de „produse tradiþionale“. Etichetate ca atare, cu o micã bulinuþã de culoare verde. Îi povestesc cã am încercat sã iau legãtura cu producãtorii. Voiam sã îi cunosc, sã îi felicit pentru faptul cã au dus niºa de „tradiþionale-bio-eco“ în mainstream. Eram parºiv. De fapt, voiam sã aflu ce fel de producþie au, cum ºi-au organizat-o ºi cît de bio-eco mai sînt, din moment ce livreazã, regulat, în cantitãþi apreciabile, produse-standard cãtre lanþurile de supermarketuri. Nu am gãsit informaþia de bazã, adicã o indicaþie a numelui producãtorului, pe etichete. Drept pentru care, total nedumerit, am sunat Sursa, adicã pe un bun cunoscãtor al industriei agroalimentare, om care nu se fereºte sã numeascã ºi lucrurile ruºinoase din breaslã (atunci cînd nu îi sînt atinse propriile interese, evident). Omul îmi explicã la telefon, calm, care e secretul. „Produsele tradiþionale“ din supermarketuri sînt fabricate de marii fabricanþi pe care îi gãseºti la tot pasul prin toate magazinele. Fabricanþi industriali binecunoscuþi care acceptã oferta supermarketurilor de a produce kaiser, cîrnaþi „de casã“ sau ºunculiþã „þãrãneascã“, fãrã indicaþie de fabricant, sub brandul propriu al negustorului. Sursa mai apreciazã cã, în ritmul ãsta, în scurt timp se va duce de rîpã renumele etichetei „produs tradiþional“. Deºi capitalist sadea, ºi-ar dori o reglementare serioasã din partea Ministerului, cu definirea clarã a noþiunii de „produs tradiþional“. Îmi dã un exemplu. În Italia, pentru a fi considerat „tradiþional“, trebuie sã faci dovada cã reþeta existã ºi a fost utilizatã în producþia casnicã de cel puþin 60-70 de ani.

Bine – îmi zice amicul –, eu mã refeream la întreprinzãtori mici, ca faimosul B., cel cu magazinul din Floreasca. E coadã non-stop la el.“ Îi zic cã a-l califica pe B. ca mic întreprinzãtor, în condiþiile în care respectivul are puncte de desfacere în 12 oraºe, este uºor exagerat. Apoi, îl întreb din ce „porci/viþei bio-eco“ (hrãniþi cu roua zorilor, nu cu soia modificatã genetic) îºi închipuie el cã poate susþine atare producþie ºi desfacere. De fapt, omul respectiv cumpãrã carnea de la un abator standard, pentru a avea siguranþa cã poate livra cantitãþi suficiente clienþilor care stau la coadã în cele 12 oraºe. A trecut vremea pionieratului, a mersului prin oboare dupã porci crescuþi în bãtãturã. Nu mai are timp. E drept, reþetele lui de producþie semi-industrialã asigurã produse mai gustoase (preþuite corespunzãtor mai scump la raft). El reprezintã o opþiune pentru clientela de Floreasca (funcþionari de bancã ºi de multinaþionale), adicã aproximativ 3% dintre consumatori. Adicã, o niºã.

„Eeeeee, roºiile româneºti au gust, orice-ai spune“, continuã, uºor descumpãnit, amicul. Cum sã îi demolez Mitul Tomatei Autohtone? Fãrã milã, îi sugerez sã-l iau cu mine într-o zonã de mare producþie ºi impecabilã reputaþie, sã vadã cum se decoperteazã, anual, stratul de pãmînt utilizat la producþia precedentã. Se cojeºte pãmîntul ºi se aruncã. Este verde-mov-albãstrui de la cîte chimicale folosesc mulþi producãtori „tradiþionali“ de legume bio-eco. Ei nu dau roºiile alea copiilor din familie. Este prea periculos. Pentru ei ºi familiile lor, cultivã loturi separate. Oricum, în condiþii bio-eco, kilogramul nu ar putea costa sub 5-6 lei, fãrã transport ºi fãrã impozit (Doamne, fereºte, de aºa blestemãþie!).

„Aºa cã, dragul meu, dacã eu aº fi Guvernul Boc, i-aº feri pe consumatori (pe cît posibil) de pãcãleli iar, ulterior, aº lãsa doar Piaþa (eventual, Comunã) sã-mi facã politica agricolã“, mi-am încheiat eu pledoaria.

 
(Dilema veche)
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeanã la TVR.