Începe mereu aºa: primeºti un telefon din România. Cineva dintre neamuri,
pânã la a ºaptea spiþã sau prieteni din copilãrie de care n-ai mai auzit de când ai plecat din þarã, te roagã în mod convingãtor sã-i gãseºti ceva (
întotdeauna þi se spune: orice!) de lucru în Italia fiindcã acasã este imposibil sã se mai descurce, datorii la bãnci, copii la ºcoalã, pãrinþi bolnavi etc.
Dupã acel telefon, chiar dacã spontan te gândeºti la câte probleme ai deja, la propria ta familie, la greutãþile prin care-ai trecut de când ai venit ºi toate sacrificiile sau umilinþele, îþi spui cã ai putea sã încerci sã-l ajuþi. Sângele apã nu se face. În plus, dacã poþi da un ajutor, aºa cum poate l-ai visat sã-l primeºti, îþi unge sufletul.
Înainte de a pune capul pe pernã îþi aduci aminte primul drum pe care l-ai fãcut în Italia, chinul obþinerii unei vize turistice, banii împrumutaþi ca sã vii, primul loc de muncã, îþi vine sã râzi ºi sã plângi când rememorezi întâmplãrile de început, când nu înþelegeai prea bine limba italianã. Ai ocazia sã faci un bine acum. A doua zi deja întrebi în stânga ºi în dreapta de un loc de muncã ºi începi deja sã-l prezinþi ca pe un om destoinic, priceput, serios, onest, etc.
Prezinþi tu garanþie pentru el. Spontan, voluntar ºi încrezãtor cã dai o ºansã.
Colacul de salvare "Persoana din România care a fãcut orice sã obþinã acest numãr de telefon crede cã eºti
unicul colac de salvare. ªi cã în Italia mai mult ca sigur cã tu o duci foarte bine.
A auzit cã eºti îngrijitoare la o bãtrânã. Te-a sunat de douã ori ºi tu i-ai spus o datã cã te uiþi la televizor ºi a doua oarã cã eºti la cumpãrãturi. Te-a vãzut anul trecut când ai venit în România ºi þi-ai pus centralã în apartament ºi þi-ai mai adus lucruri (scumpe) din Italia. Te-a vãzut cã ai haine ºi mai multe sandale decât a avut ea în ultimii 10 ani.
E logic.
O duci bine în Italia. Italienii sunt bogaþi ºi dacã tu trãieºti acolo ai viaþa ca ei. Ei au mereu frigiderul plin, merg seara la pizza, merg dupã lucru la mare. Au pauzã de masã între ora 13-16. Au al treisprezecelea salariu. Viaþa este mai uºoarã ca în România, e clar! Aºa gândeºte un român înainte sã vadã Italia, sã cunoascã modul de viaþã ºi
modul de a munci pânã la epuizare", mãrturiseºte Ana Maria stabilitã la Bologna de 6 ani.
Ionela M. a venit în urmã cu patru ani cu o prietenã la Lascari, fiindcã veriºoara ei a evitat ºi s-a eschivat sã o cheme. Atunci nu a înþeles-o. "
Ea îmi spunea cã e mai greu ca în România, la fabrica de confecþii. Aici îngrijea doi bãtrâni, unul paralizat. Da, se uita la televizor împreunã cu bãtrâna care era surdã. Televizorul mergea la maxim, limba nu o înþelegea prea bine ºi abia aºtepta sã iasã în cele douã ore libere, sã stea în liniºte.
Bãtrânii nu erau bogaþi, ba dimpotrivã. Mâncarea se cumpãra puþinã ºi se fãcea mereu economie la orice.
Duº fãcea o datã pe sãptãmânã. De aceea regreta munca la confecþii. Dupã ora 16 era liberã. Putea sã se plimbe, sã se întâlneascã cu o prietenã la o cafea, o plimbare în parc, sau prin magazine. Aici nu avea unde sã se ducã sau sã se întâlneascã. De acasã toatã lumea aºtepta sã trimitã bani, sã-i ajute. Doar de aceea a plecat, nu-i aºa?"
Veriºoara Obosit(ã) dupã zilele de lucru, primeºti din nou telefon de la "ruda apropiatã" care
te anunþã cã vine peste o sãptãmânã. ªi-a fãcut rost de bani pentru transport, þi-a pregãtit ºi þie niºte cadouri, cã doar nu o sã vinã neatent(ã), un pic de bun-simþ... Ajunge pe la ora x, dacã ai putea sã-l aºtepþi la aeroport sau la autogarã ar fi minunat, el(ea)
nu o sã te deranjeze, nici nu o sã simþi prezenþa! Ai intrat în horã, trebuie sã joci! Vine ziua Z! Parcã ai ºi tu emoþii. ªtii prin ce ai trecut. Pânã ai ajuns acolo unde eºti þi-a trebuit multã muncã ºi multã rãbdare. Eºti respectat(ã) ºi cunoºti stilul de viaþã, te-ai obiºnuit. O sã-i oferi toate sfaturile necesare, tot sprijinul de care are nevoie. O sã-i spui ce sã nu facã. Paula M. s-a stabilit acum 20 de ani în Italia. S-a realizat din toate punctele de vedere. Are acea sensibilitate aparte a românului care destabilizeazã sufletul.
Când a primit acel telefon n-a stat un minut pe gânduri. Era
o veriºoarã a mamei ei, lucrase la Bucureºti într-un birou funcþionarã. A venit repede, plinã de viaþã ºi de visuri. Cu bagaje pentru Antarctica la Bari. I-a adus cadouri: viþã de vie ºi varzã muratã pentru sãrmãluþe, pateu de ficat, zacuscã ºi niºte cârnaþi afumaþi. Marfã extraordinarã!
Abia ajunsã, veriºoara s-a fãcut utilã: i-a schimbat mobila din casã când era la serviciu cã "nu era pusã bine". S-a dus la magazinul din faþa casei ºi
a umplut frigiderul ca în timp de rãzboi: unt, marmeladã, carne, peºte, conserve, fructe ºi mulþi detergenþi.
Între timp, Paula îi gãsise un post de badante la o familie de italieni în vârstã, pentru 800 de euro. Îi face "codice fiscale", îi face rezidenþa la ea acasã, petrec câteva seri la un pahar de vorbã... cu amintiri din copilãrie. Se duce veriºoara la primul ei loc de muncã în Italia. Recomandatã, cu acte în regulã! Cu pastile "Moment" pentru dureri de cap de la cãldura umedã din zonã.
Stã o sãptãmânã ºi în week-end veriºoara se prezintã dis-de-dimineaþã la Paula acasã. "
Eu nu rezist! Eu nu pot sta la cheremul lor non-stop. Eu vreau sã ies, vreau sã fac altceva. Nu pot sta cu bãtrânii."
Paula rãbdãtoare o întreabã ce i-ar place sã facã. "
Vreau sã lucrez la un hotel." Alte telefoane, drumuri, rugãminþi ºi pânã la urmã s-a rezolvat. Între timp, veriºoara
a vorbit cu soþul ei la telefon ºi l-a chemat ºi pe el, cã ceva de lucru se va gãsi. Dupã douã zile de autocar, Nae e umflat la faþã cã l-a tras curentul ºi ia algocalmin. Cã numai cu algocalmin îi trece.
Veriºoara a lucrat trei zile. "E prea greu, schimb douã autobuze, e mult de lucru, colegele se poartã urât cu mine ºi salariul este mic de 1000 de euro. ªtii, m-a sunat veriºoara Elena, ea e la Roma, lucreazã într-o pizzerie ºi ia 1.500 euro. Mã duc la ea ºi nu te mai deranjez!" Pastile de durere de cap, uitate de veriºoarã i-au folosit Paulei! Veriºoara împreunã cu Nae au dispãrut, poate la Roma, poate în altã parte. învãþãtura Paulei este: "cred cã aº repeta experienþa fiindcã vreau sã ajut; am învãþat sã-mi prepar singurã pateul de ficat!!!"
Fratele Emilia S. locuieºte la Bergamo de 15 ani. Lucreazã, este cãsãtoritã cu un italian ºi îl are aproape pe fratele ei. Anul trecut a primit un telefon de la un vãr, care lucra în construcþii la Roma, zilier. Disperat, înfometat a sunat-o dupã ce a obþinut numãrul de telefon de la pãrinþii ei. I-a trimis Emilia bani de tren, l-a luat acasã ºi i-a cãutat de lucru la un alt român din Brescia care avea o firmã de construcþii. A lucrat ºapte luni, a ajuns ºef de echipã, era apreciat ºi lãudat de toatã lumea.
Într-o zi ºi-a anunþat ºeful cã ºi-a gãsit altceva de muncã ºi cã de mâine nu mai vine.
Nimeni nu mai auzit de el.
Antoaneta D. ºi-a adus fratele la lucru în Faenza, la o spãlãtorie auto. Dupã ce s-a vãzut cu toate documentele fãcute, frãþiorul ºi-a fãcut un credit pentru o maºinã scumpã, ea semnând ca garant. Apoi fratele a plecat în România ºi a vândut maºina. Acum e plecat în Irlanda. Antoaneta
plãteºte pentru 10 ani rata la banca italianã. "Frate, frate, dar brânza-i pe bani".
Crina Suceveanuhttp://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/1403-cand-rudele-vin-la-noi-in-italia-i-vor-totul-de-a-gata.html#josc1237
Forum
