Stela GIURGEANU | Ieșirea din scenã (Dilema Veche)
Cînd simþi cã te ia cu leºin ºi-þi pare cã gata, cam pînã aici þi-a fost, cînd þi se mai ºi aduce un preot, ca sã-þi dea ultima împãrtãºanie ºi sã-þi confirme cã, într-adevãr, morþii cu morþii, deºi de la slãbiciune îþi poate fi cam greu, încearcã totuºi ºi urmãreºte cursul împãrtãºaniei în linguriþa popii. Cãci dacã aceasta se duce spre coada linguriþei, poþi sã te culci liniºtit, plutirea însemnînd cã nu þi-a venit încã sorocul, iar de mîine ai toate ºansele sã te trezeºti voios ºi s-o iei de la capãt. Dar uneori norocul te pãrãseºte, împãrtãºania nu se va da nici moartã, de pe vîrful linguriþei, unde va sta cu o încãpãþînare iritantã, chiar de o vei sufla, plin de panicã ºi zel, încercînd s-o împingi disperat cît mai înspre coadã. Cînd se întîmplã aºa, ar cam fi timpul sã te grijeºti, în primul rînd, de cei 24 de metri de pînzã, cu care, pare-se, trebuie sã plãteºti vãmile.
Pe urmã n-ai decît sã te relaxezi ºi sã te laºi purtat pe masa din camera cea mare, de unde, timp de trei zile ºi trei nopþi, nu mai faci nimic, ci doar te laºi rãsfãþat de ceilalþi ºi de bunele lor intenþii. Intenþii care uneori pot sã-þi dea serios peste cap toate planurile de plecare.
Cînd prin preajmã te-ai ales cu zeloºi ºi babe, s-ar putea ca la un moment dat sã simþi niºte ghionturi aprige pe sub coaste, urmate de cîteva mormãieli de descîntec. Dacã te uiþi, vei vedea cum cineva a înghesuit, pe ºestache, sub tine, în coºciug, cîteva ghemuri de lînã. În prima clipã nu le vezi rostul, dar te gîndeºti la eternitatea spre care treci, gãsind o oarecare logicã ideii de tricotat. Afli însã, aproape imediat, de la o babã din colþ, cã lîna respectivã n-are nimic de-a face cu tricotatul, cã prin prezenþa sa, în coºciugul tãu, se cautã doar a-þi încurca sufletul în iþe, pentru a te împiedica sã devii, Doamne-fereºte, vreun strigoi, sã-þi bîntui mai apoi apartamentul ºi sã-þi sperii vecinii cu ghiduºiile tale de mort viu.
Tot acolo, de pe masa din sufragerie, unde s-a adunat te miri de unde o armatã de babe sfãtoase, vei auzi tot soiul de indicaþii precise ºi pline de bunãtate. Rudele ºi apropiaþii îþi vor fi avertizaþi sã te pãzeascã straºnic, mãcar în prima noapte, ca nu care cumva sã treacã pisica peste tine. Sau pe sub tine. Deºi n-ai pisicã, pentru un asemenea pericol, o precauþie în plus n-are ce strica.
ªi nu ajungi sã te amuzi pe deplin de imaginea ta de vampir în devenire, cã eºti deodatã legat ca un burduf, din jos în sus ºi de la stînga la dreapta, strîns straºnic cu o sfoarã.
„Se leagã mortu-n cruce, dupã care sfoara se dezleagã, înainte sã-l coboare la groapã. Se strînge frumos ºi se îngroapã sub pragul casei.“ Ceea ce te neliniºteºte aici e cã tu stai de fapt la bloc. Dar astea deja sînt detalii care pe tine nu te mai privesc ºi, la o adicã, sã se descurce cel ce ia sfoara, sã aranjeze cu administratorul sã dea groapã în fundaþia clãdirii.
Acum sînt lucruri mai importante de cunoscut, lucruri care te privesc personal. Bunãoarã, din altã sursã, de la o voce pe care nu o identifici, afli cã, deºi ai fost un pãcãtos, pînã ºi pe tine te-a iertat Dumnezeu cel bun. Iar siguranþa vocii se datoreazã faptului cã Cel de Sus te-a luat la el într-o zi de duminicã. Nu sîmbãtã, nu luni sau marþi. Duminicã, zi sfîntã, în care toþi pãcãtoºii „nepregãtiþi“ (ca tine) care mor sînt de fapt iertaþi de pãcate. ªi ar mai spune ea ceva ºi despre pãcatele tale, care sînt multe, dar un þipãt ascuþit – „nu atinge mortul cu mîna stîngã, nu cu mîna stîngã“ – o întrerupe brusc ºi lasã o tãcere, scuzaþi expresia, ca de mormînt.
Dupã cele cîteva momente de panicã mutã, afli cã cineva de prin jur þi-a aranjat batista dintre mîini, cu mîna sa stîngã. Ceea ce e de rãu. E de foarte rãu, deºi, spune altã voce din ciorchinele de voci care-ºi dau cu pãrerea, nenorocitul ar mai avea o ºansã sã scape de strigoiul din tine: cînd o reveni de la înmormîntare, dar doar atunci, sã se spele pe mîini, de trei ori, dupã care sã arunce cu apã peste umãrul sãu stîng ºi sã nu priveascã îndãrãt. Interesant, îþi spui, deºi comod cum stai, cu morga serioasã de mort autentic, nici prin gînd nu þi-ar fi trecut sã mai þopãi dupã nefericitul stîngaci. Te amuzi ºi continui sã tragi cu urechea la discuþiile ºoptite în care mai dibuieºti o problemã: cine o sã-þi þinã lumînarea încã nu se ºtie. Cãci nimeni nu vrea sã-ºi ia asupra sa pãcatele tale despre care taman azi ai aflat cã sînt multe ºi grave. Dar ce mai conteazã pãcatele tale care au devenit nimicuri, pe lîngã grozãviile care mai trebuie puse la punct, din cauza ta. Nu se ºtie, de exemplu, cîte clopote se vor bate la bisericã – pentru bãrbat e un numãr, pentru femeie e un altul –, nu se ºtie dacã pînã la urmã ai murit cu lumînare sau fãrã (cãci în ultimul caz va trebui sã se facã pomanã doar în ziua de sîmbãtã), cine îþi va lua legãturile de la picioare, cine îþi va pune bãnuþi în buzunar, ºi cîte ºi mai cîte...
ªi te simþi cumva vinovat de problemele pe care le-ai cauzat tuturor, pînã cînd auzi de problemele cu adevãrat grele ale vecinei X, care ºi-a blestemat soþul chiar pe patul de moarte, ºi care acum trebuie sã caute un cal alb ca sã-l treacã de trei ori peste mormîntul nefericitului.
Forum
