Presa relata zilele trecute despre imbulzelile iscate in fata Consulatului nostru de la Viena. In maniera obositor de previzibila, autoritatile le reprosau romanilor intorsi de la granita cu Ungaria ca au fost neglijenti si delasatori (pasapoarte expirate, deteriorate sau pierdute; copii nascuti in Italia, Spania sau Portugalia, neinscrisi in niciun act), iar cetatenii ii invinuiau pe functionarii consulari de indiferenta si de proasta organizare.
La vreo doi ani dupa Revolutie am avut parte de gazduire in Ambasada Romaniei, fiind invitat, impreuna cu Adriana Babeti, de Centrul Cultural Roman. O cladire splendida, achizitie din timpul Guvernului Iorga, asezata vizavi de Palatul Belvedere, dar amenajata ca o cazarma sovietica.
Pe coridoarele avand la punctele de intretaiere cate un aragaz se scurgeau siluete la panda, purtatoare ale unor cratite sau ale unor ibrice. Miroazne confuze persistau pe la colturi. Acolo, undeva, s-a spanzurat fratele lui Ceausescu atunci cand a aflat despre dezastrul din decembrie ’89, iar duhul sau tulburat mai bantuia prin preajma.
O fi fost o impietate ca tocmai niste timisoreni sa se instaleze aici pentru cateva zile. Structurile ramasesera intacte, iar atasatul cultural recent numit, stralucitul om de cultura Grete Tartler, se lupta cu ele ca o leoaica. Am simtit pe propria piele bunavointa acestor reprezentanti ai patriei, care, halucinant, vorbeau aceeasi limba, dar care aveau inalta stiinta de a te face sa te simti mai strain decat un strain (sa stai doua ore la poarta inchisa a ambasadei, in viscol, sa nu raspunda nimeni la telefon, nicio lumina sa nu se aprinda; buna a fost si ideea administratorului de a te pune sa platesti cazarea, asta in timp ce un institut austriac a suportat toate cheltuielile deplasarii pe baza unei simple semnaturi).
Raspandeau neliniste, dar se vedea ca teama le intrase si lor in oase. (Am aflat intamplator ca peste doua saptamani a venit acolo bardul de la Barca la Viena si inapoi; l-au ovationat corespunzator, si-au regasit reperele pe care le considerasera pierdute.) Dumnezeu stie cati dintre insii de teapa alora au fost trasi pe dreapta din ambasade si din consulate. Umbla barfa ca, pe cand era sef la Externe, lui Andrei Plesu ii era groaza sa intre in minister.
Mihai Razvan Ungureanu a dat semne de reforma substantiala. Insa a survenit povestea luptei dintre palate, caderea Aliantei D.A., batalia inutila, tocatoare de forte si de imagine, pentru destituirea presedintelui. Cheagul de-abia adunat s-a dus pe apa Sambetei. Penibila guvernare liberala sub paravan pesedist face loc peste tot blazarii si aranjamentelor. Am toata stima pentru Adrian Cioroianu, insa trebuie constatat ca el este prizonierul unei situatii fara iesire.
Nu avem ambasadori in tari importante. Tipi de superclasa ca Traian Ungureanu si Sever Voinescu sunt respinsi, deoarece prea sunt „oamenii lui Basescu”; mai mult – nici n-au trecut prin scoala meseriasa de la Baneasa. Ca sa scape de incomodul general Fatuloiu, sef al Politiei, ministrul de paie de la Interne inventeaza un post de atasat pe langa Ambasada din SUA.
Din cand in cand, mediocritatile diplomatice isi dau in petec. (Contactat de vreo televiziune, unul constata impudic ca, in urma atentatului din cutare tara, din fericire, nu au fost printre victime cetateni romani; altul, vorbind despre un accident chimic, prinde verva de scriitor ratat, metaforizeaza bombastic, in loc sa dea informatii.)
Sau adopta expectativa superioara, specifica profesiei (vezi reportajele din „Formula AS” punctand dezinteresul diplomatilor nostri din Croatia in ce priveste soarta istroromanilor). Domnule Y, tot va mai tulbura prapaditii aia de compatrioti, care nu stiu ce inseamna un program stabilit si o coada civilizata?
Viorel Marineasa http://www.expres.ro/article.php?artid=319236
Forum
