De la 1 septembrie 2010 documentele care se eliberau numai la sediul Ministerului Sanatatii vor fi eliberate de catre Directiile de Sanatate Publica (DSP). Ministerul Sanatatii a decis sa simplifice modul de eliberare a documentelor necesare activitatii personalului medical.
Astfel, certificatele de conformitate, cele care atesta obtinerea titlului de medic/medic dentist/farmacist specialist sau primar, adeverintele de abilitati dobandite vor fi eliberate de catre directiile de sanatate publica locale. Tot aici se vor depune si actele necesare eliberarii acestor documente.
“Am reusit sa gandim un circuit facil al documentelor, astfel incat sa venim in sprijinul cadrelor medicale. Prin acest sistem speram sa reusim eficientizarea activitatii in ceea ce priveste aceasta munca birocratica", a tinut sa precizeze Atilla Cseke.
In opinia ministrului Sanatatii, de acum incolo medicii, farmacistii si asistentii medicali vor fi scutiti de drumurile pe care le faceau la Bucuresti pentru a depune actele.
"Ma astept ca in prima luna de la aplicarea noilor prevederi sa existe unele dificultati din partea directiilor de sanatatea publica pana se vor obisnui cu noile atributii, dar aici sunt desemnati responsabili care vor fi instruiti de reprezentantii ministerului”, a declarat Cseke.
De altfel, incepand cu 23 august va demara programul de instruire a angajatilor (unul sau doi din fiecare unitate) ai DSP-urilor locale.
Un ghid privind documentatia necesarasi circuitul acesteia
Preluarea dosarelor de catre DSP-uri se va face dupa verificarea actelor depuse, urmand a fi inregistrate numai dosarele care contin documentatia completa. Daca dosarul este transmis prin posta sau prin alt mod directiei de sanatate publica, dosarul se inregistreaza, se verifica si daca este incomplet in termen de 5 zile lucratoare se comunica solicitantului actele suplimentare care trebuie depuse. Dosarele complete se vor comunica Ministerului Sanatatii, prin posta militara, in termen de 5 zile lucratoare. Daca exista anumite situatii deosebite, directia de sanatate publica va solicita consultanta directiei de specialitate a Ministerului Sanatatii telefonic sau prin posta electronica.
Ministerul Sanatatii se angajeaza ca in termen de 30 zile lucratoare de la inregistrarea la MS, sa se emita certificatele solicitate si sa se trimita documentele directiilor de sanatate publica. De altfel, MS a intocmit si un ghid privind circuitul acestor documente. Ghidul cuprinde detalii privind actele, dar si atributiile care revin institutiilor pentru punerea in aplicare a noilor masuri care se vor aplica de la 1 septembrie.
Actele emise de Ministerul Sanatatii se vor inregistra in registre speciale la directiile de sanatate publica si se vor elibera titularilor sau imputernicitilor acestora pe baza de semnatura.
Sanctiuni usturatoare
In cazul in care dosarele cu documente se transmit incomplete, Ministerul Sanatatii va propune sanctionarea persoanelor vinovate, persoanele responsabile la nivelul directiei de sanatate publica si a directorului executiv, cu diminuarea drepturilor salariale cu 5 - 20% pe o perioada de pana la 3 luni.
"In premiera, am prevazut sanctiuni pentru functionarii care nu vor respecta noile prevederi", a marturisit Atilla Cseke.
In opinia sefului Sanatatii aceasta sarcina este a DSP-urilor si nu a ministerului pe care-l conduce.
"Munca DSP-ului Bucuresti era facuta de minister, ceea ce nu mi se pare corect. Iar cozile de pe holurile ministerului creeau o situatie jenanta pentru personalul medical care isi cerea un drept al sau", a spus Cseke.
2500 de certificate de conformitate pe an
Din 2007 pana acum MS a eliberat 8831 de certificate de conformitate. Asta inseamna ca anual sunt eliberate cam 2300-2500 de astfel de documente. Insa nu toate certificatele solicitate de medici sunt si ridicate.
"Cam 20% este media certificatelor neridicate de la minister", a declarat Oana Grigore, directorul de comunicare al MS.
Pentru a vedea toate documentele necesare,care trebuie depuse in vederea obtinerii certificatului de conformitate consultati Ghidul privind documentele care se depun la directiile de sanatate publica, precum si a documentelor emise de Ministerul Sanatatii care pot fi eliberate prin directiile de sanatate publica.
Sursa: PaginaMedicala.ro
