următorul mesaj »

[Madalina_Reloaded]

Când ne pregãtim pentru Sãrbãtoarea Învierii, în  timpul Postului Sfintelor Paºti, ne pocãim de faptele noastre rele prin  Taina Spovedaniei sau a Mãrturisirii pãcatelor, judecându-ne pe noi  înºine ºi cerând iertare pentru rãul pe care l-am sãvârºit cu gândul, cu  vorba ºi cu fapta.                 
Luând  aminte la cuvântul Patriarhului Daniel, din a cãrui Pastoralã de  Sfintele Paºti face parte fragmentul anterior, ne cerem ºi noi iertare  pentru abordarea, în post, a unui subiect delicat: preocuparea pentru  mâncare a românilor.

ªi e momentul sã îi dãm dreptate, în  premierã ºi fãrã entuziasm, formatorului de opinii Mircea Badea, care  constata deunãzi cã, în þara noastrã, personajele centrale ale unor  sãrbãtori creºtine precum Crãciunul ºi Paºtile par - încã o datã, fie-ne  cu iertare - porcul ºi, respectiv, mielul.


Sã fim bine înþeleºi, n-avem pretenþia ca, în loc sã ne  aprovizionãm pentru o reuniune de familie cu ocazia unei sãrbãtori  religioase, sã dezbatem oratoriile pascale compuse de Ludwig van  Beethoven ºi de Paul Constantinescu. Dar ceea ce pare principala noastrã  preocupare iscã o serie de întrebãri.

De unde vine, dincolo de  acoperirea unei necesitãþi, aceastã grijã vecinã cu obsesia a românului  pentru mâncare? Aproape cã începi sã regreþi cã n-a ieºit Mircea Geoanã  preºedinte, care spunea cã „ºtim sã facem agriculturã, ºtim sã dãm de  mâncare la 80 de milioane de români ºi vreau mâncare româneascã pe masa  românilor ºi mâncare româneascã în supermarketuri în Germania, nu  invers”. Ce mai tura-vura, Geoanã ne-ar fi sãturat, în sfârºit, pe toþi! 

Cum se face cã, în plinã crizã, putem vedea trãgând obloanele  farmacii, magazine de textile, de electrocasnice, dar nu ºi mãcelãrii?  Iar restaurantele continuã sã rãsarã, cel puþin în Bucureºti, precum  ciupercile dupã ploaie.

De ce ne dãm în vânt dupã conceptul  all-inclusive, a cãrui esenþã se traduce la noi prin mâncare în porþii  nelimitate? Doar pentru cã n-avem aºa ceva în þarã, ºi atunci nãvãlim  paºnic peste vecinii bulgari, ca la sfârºitul acestei sãptãmâni? Din  care motiv primul lucru pe care îl remarcãm ajungând în America este cã  acolo mâncarea e multã ºi ieftinã?

Ce mutaþie s-a petrecut cu  acest popor un pic altfel, centrându-ºi bucuriile în jurul mesei, care  trebuie sã fie cât mai copioasã, compensând parcã restul zilelor din an  în care nu consumãm pe sãturate cozonac ºi citrice? Cum s-a rãsturnat la  noi o veche zicere, de a reieºit cã nu mâncãm ca sã trãim, ci tocmai  de-a-ndoaselea?

ªi cum se face cã sâmbãta trecutã, pe crizã ºi  în post, era plin ochi la toate cele trei etaje ale unui uriaº  restaurant bucureºtean, veritabilã fabricã de mâncare, încât aveam  impresia cã nu venisem pentru a petrece o searã agreabilã alãturi de  prieteni, ci doar pentru o cinã consistentã? De ce atunci când ne cazãm  la un hotel, transformãm orice bufet suedez într-o provocare de a umple  nenumãrate farfurii cu mult mai mult decât putem efectiv mânca?

S-ar  putea spune cã sunt cam multe întrebãri ºi toate suferã de pãcatul  generalizãrii. Însã e posibil ca multe dintre ele sã-ºi gãseascã  rãspunsul în regimul nenorocit care a guvernat aceastã þarã vreme de  cinci decenii.

Comunismul ºi-a propus sã ne uniformizeze ºi,  uneori, suntem nevoiþi sã constatãm cã e printre foarte puþinele lucruri  care, aici sau în Asia, i-au ieºit de minune! La noi, comunismul a  început prost ºi s-a terminat cel mai prost, cu vãrsare de sânge. Iar  debutul a fost sub semnul foametei din ’45-’46, apãrutã fiindcã tocmai  ieºisem dintr-un rãzboi, la care s-au adãugat seceta prelungitã,  confiscarea proviziilor de cereale de cãtre marea noastrã „prietenã”,  URSS, ºi, nu în ultimul rând, incompetenþa comuniºtilor ajunºi la  putere.

 E drept, foametea de la noi n-a atins cotele celei din  Basarabia, unde comitetul de partid din Cahul fãcea recomandãri „privind  preîntâmpinarea faptelor de canibalism din judeþ”! Însã în ultimii ani  de comunism, stãteam mai prost decât o duceau ei înainte de 1990. Spre  finalul României ceauºiste, ajunsesem la o înfometare similarã celei  postbelice.

De aici vine nevoia noastrã actualã de consum pe  sãturate? Dacã da, vor mai trece niºte generaþii pânã când acest reflex  moºtenit va dispãrea, mâncarea devenind mijloc ºi nu scop, cum încã mai  e.

[Alycia]

E interesant acest articol, Madalina...
Si uite, din ceea ce am vazut in Italia, care nu e o tara trecuta precum Romania vreme de 45 de ani, exista si acolo obsesia pentru mancare la feste (si la cinele in familie, uneori). Citisem-daca imi mai amintesc bine- undeva ca ar avea radacini si acolo in foametea anilor de razboi. Deci nu suntem unici. Diferenta e ca acolo parca iti permiti altfel alimentele fata de aici, poate in ultima vreme, cu criza, mai putin si in Italia...
 

[Madalina_Reloaded]

Alycia, cind am venit in contact cu universul italian, primul lucru pe care l-am spus de ei era ca "traiesc pentru a minca", pe cind noi, romanii "mincam pentru a trai".
Astazi pot sa spun ca noi i-am depasit cu brio la faza asta. In Romania se maninca (mereu aceleasi lucruri) parca cu frica ca miine incepe razboiul si foametea.
Lasind la o parte zonele mai...meridionale ale Italiei, unde cantitatea conteaza (si Franco Neri de la Zelig ilustreaza perfect situatia), si ei au cultul de a minca BINE, insa binele asta are un semnificat diferit fata de binele din romana, care inseamna "pina crapi, ca apoi avem colebil"... la ei a minca BINE inseamna calitate, varietate. Inseamna si a abina un vin diferit...
Nu prea am vazut italieni care sa se duca la restaurant ca sa manince ce ar putea minca acasa. Apoi ei au feluri de mincare traditionale pentru fiecare sarbatoare in parte, care nu-s doar craciunul si pastele...ne scandalizam pentru ca ei la ajunul craciunului maninca supa cu tortellini de dovleac...auzi dom'le!
noi? friptane, sarmale, curcan, miel, porc, GRATAR, mici si... berea girla...indiferent si la bidon de 5 litri (care dupa mine numai bere nu se poate numi)..
cind am cumparat acu mici de la un magazin romanesc, mai ramasesera vreo 5 caserole... proprietarul mi-a zis ca se trezise de la 4 si-i facuse, si FACE CITE 4 TONE O DATA!!! SE TERMINASERA SI TREBUIA SA MAI FACA!! Acu magazinul asta nu e in buricul tirgului si nu-l cunosc toti. asa ca ma intreb... CIT NAIBA MICI AU MINCAT CLIENTII AIA IN ZILELE DE PASTI?? eu am luat o caserola, sintem 3 si i-am mincat la prinz, seara si a doua zi ca sa-i terminam... si am avut DOAR mici si 2-3 aperitive..

v-ati dat seama vreodata ca, daca alcatuiti un menu de craciun sau de paste, IN ORICE FEL exista CARNE? pina si-n salata boeuf!! si e cam mereu acelasi menu...

[Alizée]

Cred ca singura diferenta intre romani si italieni in ceea ce priveste obsesia pentru mancare e ca romanii si-o manifesta mai accentuat (exagerat) in preajma sarbatorilor, pe cand intalienii si-o manifesta des (ca sa nu zic zilnic), iar discutiile lor despre mancare sunt interminabile.

P.S. Eu am participat (din umbra) la o discutie despre banalele "bistecche", care a durat aproximativ o ora 

[Madalina_Reloaded]

ah... eu la una despre o omleta cu cartofi ...
dar ei au cultul artei culinare, pentru ei masa e un ritual care se repeta la aceleasi ore (in Romania mincam cind ne era foame), care are o succesiune fixa, au reguli fixe (pasta cutare merge doar cu cutare, nu se poate pasta scurta alla carbonara - ah ce discutie cu sor-mea ca "ce-are draga, tot pasta e!"), gusta, apreciaza, ajung sau scot ingrediente, fac o intreaga apologie... mai ales (culmea) barbatii.
citi barbati romani cunosti care iti spun altceva decit "bun" sau "cam nesarat/acru/piperat" cind maninca? DACA se deranjeaza sa zica ceva...

[Madalina_Reloaded]

sau, mai rau, in fata musafirilor iti zice "ti-a scapat borcanul de sare in mincare?"

[Madalina_Reloaded]

referitor la "numai de sarbatori"... daca sarbatoare consideri si cind iti vin rudele...
la noi opsitalitatea inseamna sa-ti indopi musafirul pina cind te roaga-n genunchi sa-l ierti..si nici asa nu-l ierti!!
nu te scoli de la masa de prinz, imbuibat de-ti ies ochii din cap, ca auzi "pentru diseara e bine niste ciorba, sarmale, si-o friptura?"
tu zici "eu nu mai reusesc sa maninc, multumesc... ma multumesc cu un ceai/o salata/o maslina"... "ah nuuu, lasa ca pina diseara (adica peste 2 ore) ti se face foame"...
eu am fost constipata mai mult de o luna dupa craciunul de anul trecut..nici nu stiu cum n-am ajuns naibii la spital...

[Alizée]

referitor la "numai de sarbatori"... daca sarbatoare consideri si cind iti vin rudele...
la noi opsitalitatea inseamna sa-ti indopi musafirul pina cind te roaga-n genunchi sa-l ierti..si nici asa nu-l ierti!!
nu te scoli de la masa de prinz, imbuibat de-ti ies ochii din cap, ca auzi "pentru diseara e bine niste ciorba, sarmale, si-o friptura?"
tu zici "eu nu mai reusesc sa maninc, multumesc... ma multumesc cu un ceai/o salata/o maslina"... "ah nuuu, lasa ca pina diseara (adica peste 2 ore) ti se face foame"...
eu am fost constipata mai mult de o luna dupa craciunul de anul trecut..nici nu stiu cum n-am ajuns naibii la spital...

Probabil nu ai fost niciodata invitata la un pranz sau la o cina de catre o persoana din sudul italiei sau cu origini meridionale Sa vezi acolo cam cat gatesc si cum se "supara" daca nu papi tot 

[Alizée]

ecce, unde esti? ca parca tu esti pugliese  Era sa explodez odata dupa un pranz in provincia de Brindisi 

[Madalina_Reloaded]

ehe, draga mea... calabria a fost pe primul loc cind am venit aci, ca de-acolo mi-e neamul acquisit, dar intre o scuza si alta (ca maninc "ca o vrabiuta", ca aia nu maninc, ca ailata nu) niciodata nu m-am imbuibat. dar am zis mai sus ca in sud au cultul cantitatii (l-am citat pe Franco oh Franco...care povesteste cum maninca copilul calabrez si cum maninca cel piemontez).
mie nu mi-e jena sa refuz. chestia e ca in Romania nu e treaba de refuzat, e ca-ti pregatesc doojdemii de feluri de mincare pe care nu le mai maninci de mult si zici un pic din asta, un pic din aia...moama ce buna e asta, inca putin...
dar mai e si treaba ca te intorci de la inviere (sau ajungi de la aeroport) la 3 noaptea si ti se pune pe masa....SALATA BOUEEF, facuta cu multa multa maioneza, ca altfel nu e salata boeuf, sau ciocnesti (si maninci) oua rosii poti sa zici ceva, cind au stat pina la 3 noaptea cu masa pusa pentru tine?? nu poti...

[eccellentesuperdeluxe]

Mhhh discutia asta e foarte interesanta.
Eu cred ca sistemul asta de a se gandi,adica de a manca zdravan vine de la consumul ostentativ,iesit din perspectiva unei tari sarace.
Nu degeaba in sudul Italiei am mai gasit pe cineva care s-ar ofensa (ca si in Romania) daca vei refuza sau daca nu inghiti cu galeata ce ti se ofera.
Asa ca rudele cand te duci la ei te forteaza intr-un anumit fel sa gusti din specialitatile lor si-si pun pe masa claie peste gramada de mancaruri.
Asta pentru a dovedi oaspetelui bogatia mesei.
E ca si la nunta: ai nostri din sud sunt gata oricand sa se indatoreze cu mii de euro numai sa aranjeze o sarbatoare fastoasa.

Tot asa, un prieten de-al meu din Brasov imi spunea ca lui ii place de italieni ca nu ostenteaza avutia circuland cu masini foarte scumpe (pentru cei care poate sa-si perimita asa ceva), precum la Bucuresti unde pustani se umbla cu jeepuri foarte scumpe americane cu volum la maxim si gagici la spate.

[dani]

 

[theo]

Problema este ca de sarbatori, fie ele de Paste sau Craciun, oriunde si la oricine te-ai duce meniul este acelasi; toata lumea face aceleasi lucruri din care se mananca o saptamana; pai atunci te cred si eu sa te constipi 
Nu degeaba statisticile ''vorbesc'' ca in tarile din est hemoroizii sant pe primele locuri in bolile cronice